În zilele de 26 şi 27 noiembrie 2016, în anumite intervale orare, pe raza de competenţă a Poliţiei Municipiului Botoşani şi a secţiilor rurale arondate s-au desfăşurat acţiuni punctuale, pe linia prevenirii şi combaterii riscurilor la adresa ordinii şi siguranţei publice.
La acţiune au participat şi poliţişti specializaţi în investigarea criminalităţii economice, precum şi lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoşani, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor și Politia Locală Botoșani.
Au fost legitimate 282 de persoane, 62 dintre acestea fiind atenţionate cu privire la comportamentul adoptat în locuri publice. Poliţiştii au aplanat două stări conflictuale şi au fost dispersate 11 grupuri de persoane care nu îşi justificau prezenţa în zonele în care au fost găsite.
În scopul prevenirii şi combaterii abaterilor de la normale legale de comerţ, au fost efectuate controale/verificări la 44 de agenţi economici, îndeosebi baruri sau alte unităţi de alimentaţie publică în care se comercializau băuturi alcoolice.
Poliţiştii au constatat 46 de fapte contravenţionale, pentru care sancţiunile aplicate însumează 52.050 de lei.
Astfel, au fost constatate 12 abateri de la Legea 61/1991, 10 încălcări ale normelor de comerţ şi 24 de abateri rutiere.
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024