La aproape două săptămâni de când a susţinut concursul pentru ocuparea funcţiei de comisar şef al Gărzii de Mediu Botoşani, social democratul Răzvan Rotaru încă nu s-a instalat oficial pe scaunul de conducere al instituţiei botoşănene. Şi asta deoarece reprezentanţii Comisariatului General al Gărzii de Mediu nu au emis încă decizia de numire care să îi ofere posibilitatea pentru a-şi prelua atribuţiile de conducere.
Răzvan Rotaru a susţinut prima probă din concursul organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) la Comisariatul General pe data de 21 februarie 2013 iar a doua zi a trecut de interviu. De atunci însă, la o distanţă de aproape două săptămâni de zile, social democratul nu a reuşit încă să intre efectiv pe funcţie. „
Mi s-a transmis că decizia de numire va fi transmisă în termen de cinci zile lucrătoare, acum nu ştiu”, a declarat
Răzvan Rotaru. El a luat parte astăzi la şedinţa de Consiliu Judeţean în calitate de consilier judeţean, iar jumătate de oră mai târziu, Garda de Mediu a fost reprezentată în Colegiul Prefectural de interimara
Gabriela Cantemir (foto).
CITEŞTE:
Răzvan Rotaru aproape şef la Garda de Mediu