Președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți a fost anunțat de protestul spontan de la societatea Nova Apaserv, chiar de directorul general al acesteia.
Ady Petrușcă s-a prezentat la raport la CJ iar mai apoi a ajuns și în Zona Industrială pentru a discuta cu oamenii.
De cealaltă parte, Costică Macaleți consideră că problema ar trebui să fie rezolvată prin negocieri între cele două părți.
”Vor intra într-o negociere cu conducerea societății și vor stabili de comun acord să stingă acest conflict. Lupta sindicală rămâne luptă sindicală iar noi trebuie să o luăm ca atare și să fim foarte atenți la ceea ce salariații cer pe bună dreptate sau nu. De asta există negocieri între conducere și salariați”,
Costică Macaleți, președintele CJ Botoșani
Totuși, șeful de la Județ este de acord că la societatea de apă și canal, numărul salariaților din birouri este net superior față de cel al muncitorilor care intervin efectiv pe teren.
La fel și salariile.
”Dacă țineți minte, eu am spus că într-adevăr la Nova Apaserv piramida nu e cum trebuie, e puțin întoarsă în sensul în care, după părerea mea sunt foarte mulți angajați TESA, la birouri și mai puțin cei din execuție. Deci trebuie să facă acest lucru, am cerut Consiliului de Administrație să revizuiască și organigrama, statele de funcții, de salarii, inclusiv negocierea de lefuri la această societate”,
Costică Macaleți, președintele CJ Botoșani
La Botoșani, urmau să ajungă la protest și muncitorii de la Dorohoi, Darabani, Săveni sau Ștefănești.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024