Gafă de proporţii în cadrul Recensământului de la Botoşani. În ultimele trei zile a activităţii de recenzare, reprezentanţii Primăriei Botoşani dar şi cei ai Direcţiei Judeţene de Statistică au constatat că, la momentul repartizării zonelor din municipiu, un întreg cartier nu a fost inclus în planul de sectorizare.
Este vorba despre cartierul ANL Bucovina care are în componenţă aproape 300 de apartamente şi unde până joi, 27 octombrie nu a fost repartizat nici un recenzor care să se ocupe de numărarea populaţiei şi a locuinţelor. Reprezentanţii municipalităţii susţin că ar fi vorba despre o neconcordanţă în planşele care conţin zonele din municipiu, cartierul ANL nefiind inclus.
„Nu pot să îmi explic ce s-a întâmplat. Noi am lucrat şi eu ştiu exact când am lucrat pe planşele desenate, că trebuiau desenate toate blocurile, că ANL Bucovina nu încăpea. Şi ni s-a spus să lucrăm cu extensii şi bănuiesc că în prelucrare au pierdut extensia. E vorba despre 280 de apartamente deja au fost repartizaţi oameni şi li s-a dat câte o scară sau două. 60 de apartamente au fost preluate de recenzorii şefi de la Statistică şi 220 de apartamente de recenzori şefi de la Primărie. Am aflat de această problemă ieri, când am mers în teren, pentru că până ieri nu s-a întâmplat nimic, nu a venit nici o dată din cartierul respectiv. Nu caut vinovaţi”, a declarat
Ioan Apostu, secretarul Primăriei Botoşani. De altfel probleme au fost întâmpinate în cadrul recensământului şi la un imobil cu cinci scări de bloc din strada George Enescu prins în sectorizare ca fiind doar o casă dar şi pe Aleea Donici unde un alt bloc cu 80 de apartamente nu era prins deloc.
Gabriela ERDIC