Autobuzele introduse în circulație de SC Eltrans SA în locul tramvaielor atrag tot mai mulți clienți. O dovedesc cifrele companiei de transport a Consiliului Local Botoșani.
În cursul acestei luni unul dintre taxatorii de pe mijloacele de transport a realizat un nou record de bilete vândute într-o zi.
Respectivul angajat a reușit să dea 200 de tichete de călătorie, în condițiile în care ținta zilnică trasată de societate este de 64.
”Le-am spus de mai multe ori că trendul în transportul în comun este de renunțare la taxatori și faptul că noi încă avem acești angajați trebuie să constituie un avantaj de care să profităm. Acordăm lunar premii salariaților care vând cele mai multe bilete”,
Andrei Turcoman, director general SC Eltrans SA.
Dată fiind cererea crescută de bilete, unitatea municipalității a achiziționat încă patru autobuze astfel încât numărul celor aflate simultan pe traseu va crește la zece în cursul lunii decembrie.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024