O mamă ucraineancă și doi copii, o fetiță de 11 ani și un băiețel de 7 luni, au bătut la poarta Poliției de Frontieră din Botoșani. Soțul, marinar, e pe o navă în Singapore, iar ea a fost nevoită să își ia copiii și să plece singură din calea războiului.
Este dimineaţa zilei de 3 martie 2022, ora 10.00. La poarta Poliţiei de Frontieră din Botoşani se opreşte o maşină cu număr de Ucraina. La volan o mamă tânără cu doi copilaşi, care cere ajutorul poliţiştilor de frontieră.
Ar vrea să ajungă în Polonia, însă aplicaţia de pe telefon o direcţionează prin Ucraina şi nu se poate descurca singură.
”Imediat este preluată de o colegă şi ajunge la biroul de relaţii internaţionale. Aici nu mai este nevoie să folosească limba engleză, deoarece avem o colegă care vorbeşte fluent limba ucraineană”,
scriu reprezentanții Poliției de Frontieră din Botoșani.
Pe faţa mămicii apare un zâmbet, primul poate după mai bine de o săptămână, nu îi vine să creadă că după atâţia kilometri aude limba natală.
Povesteşte într-un suflet că vine din Kiev şi a decis să plece de acasă cu Saşa, fetiţa de 11 ani, şi cu Valer, băieţelul de 7 luni.
Soţul este marinar şi a plecat de acasă de peste 5 luni, fiind acum cu nava în Singapore. Mamele în uniformă o ajută să îşi pregătească un ceai cald pentru drum, iar Valer şi Saşa primesc câte o gustărică.
”Ea merge la prietenii din Polonia, acolo urmând a se revedea cu soţul, iar în momentul în care a întâmpinat greutăţi a ales să apeleze la oamenii în uniformă, pentru că în ei are mare încredere. A primit sprijin şi în punctul de trecere a frontierei, imediat ce a intrat în România şi de aceea primul ei gând a fost să apeleze la poliţiştii de frontieră. Suntem la datorie și în permanentă legătură cu partenerii noștri instituționali, astfel încât să fie oferit suportul legal necesar persoanelor care se prezintă la granițele țării și solicită sprijinul autorităţilor”,
Poliția de Frontieră Botoșani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024