Modul în care s-a intervenit pentru deblocarea drumurilor naţionale noaptea trecută l-a înfuriat la culme pe preşedintele Consiliului Judeţean care a declarat că a fost nevoit să intervină cu utilajele Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri pe artere care nu îi erau în gestiune.
Anul acesta, acţiunea de deszăpezire a drumurilor naţionale a intrat în obligaţia unui grup de firme asociate format din SC Spedition UMB SRL Bacău, liderul asocierii, firmă controlată de „Regele Asfaltului” Dorinel Umbrărescu, SC Tehnostrade SRL Bacău şi SC A & R SRL Bacău, cărora li s-a adăugat şi Baldassini – Tognozzi – Pontello Construzioni Generali SPA. Utilajele acestora au lăsat însă de dorit nefăcând faţă cantităţii mari de zăpadă. „
Cei de la drumuri naţionale şi-au bătut joc, noi am lucrat pe naţionale ieri şi azi noapte ca să scoatem lumea din zăpezi. Naţionalele au avut nişte utilaje care nu au capacitatea de a putea îndepărta zăpezile, au lame foarte mici, nu au autofreză mare, au auto freze mici şi nu au putut lucra cu utilajele pe care le-au avut ei. Şi noi am lucrat pe drumurile lor să scoatem lumea din zăpadă şi am lăsat drumurile noastre”, a declarat
Florin Ţurcanu.
Şeful CJ a declarat că a făcut deja o adresă către minister pentru a aduce la cunoştinţă situaţia de la Botoşani.
„Am făcut adresă dimineaţă către Ministerul Transporturilor şi i-am informat, că noi a trebuit să lucrăm să scoatem oamenii de la Huţani, de la Ungureni, de la Dorohoi, au muncit autofrezele noastre toată noaptea şi acum nu am muncitori că sunt rupţi”, a mai spus
Ţurcanu. La acest moment sunt închise circulaţiei patru drumuri naţionale.
CITEŞTE:
Surpriză de la peste 1.500 km – DOCUMENT cine face deszăpezirea la Botoşani