FC Botoșani se află în cantonament în Antalya, acolo unde Flavius Stoican (46 de ani) pregătește echipa pentru cea de-a doua parte a sezonului.
Valeriu Iftime, prezent și el în cantonamentul din Antalya, a vorbit despre noile achiziții ale moldovenilor. Patronul de la FC Botoșani spune că Flavius Stoican își mai dorește cel puțin trei jucători.
Potrivit Digi Sport, Valeriu Iftime a vorbit și despre Kevin Boli, fotbalistul dorit în toamnă la FCSB. Boli și-a reziliat contractul cu FC Botoșani, astfel că moldovenii nu au încasat niciun ban de pe urma acestuia, chiar dacă în urmă cu ceva timp, finanțatorul declara că nu vrea să îl cedeze pe Boli în orice condiții.
Astfel, FCSB are cale liberă spre fundașul central dorit insistent în toamnă de Gigi Becali, însă, cel puțin deocamdată, patronul roș-albaștrilor nu are de gând să mai transfere niciun jucător.
”Este primul meci, vom vedea. Nu sunt cu mintea foarte limpede. Sunt niște jucători veniți, știe mai bine Flavius. O să spun după ce văd echipa, mai vorbesc cu Flavius ca să am o idee formată despre ce jucători avem, dacă sunt copii care confirmă. Kevin (n.red. Boli) a închis contractul cu noi. Știu că vorbit președintele cu impresarul, cu tatăl lui, iar lucrurile sunt clare. Kevin va pleca de la noi, așa cum știam din luna noiembrie. El știe unde pleacă, nu pot să spun mai mult. Nu poți obține bani în ultimele șase luni de contract. Poate când vorbeam în octombrie-noiembrie, când avea nevoie FCSB de un jucător, poate puteam forța mâna și puteam obține ceva. Pentru mine a fost un jucător important în primele zece etape, după care nu a mai fost. Măcar trei jucător vrem să mai aducem, obligatoriu un fundaș stânga, un număr 10 și un vârf de atac”, a declarat Valeriu Iftime pentru Digi Sport.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024