Municipalitatea se află în această peroadă în plin proces de elaborare a regulamentului în ceea ce privește blocarea și ridicarea autoturismelor, tarifele pentru parcările cu plată, precum și gestionarea întregului serviciu.
Această activitate ar urma să fie predată de autoritatea publică locală, într-o gestiune delegată direct, către societatea Eltrans.
”Se poate delega activitatea fără licitație, a fost modificată legislația, deși eu am transmis că intenționez acest lucru în urmă cu câțiva ani, atunci nu se putea. Între timp, s-a modificat legislația, se poate delega doar către o societate subordonată Consiliului Local”, explică situația Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Intenția de predare a acestui servicii societății de transport public de la Botoșani este una cu atât mai potrivită cu cât, compania poate rămâne în următorii ani de zile fără obiect de activitate.
”Ținând cont de specificul activității Eltrans și de investițiile noi care urmează a fi implementate la nivelul municipiului Botoșani atunci când activitatea Eltrans poate fi diminuată, pentru a nu afecta bunul mers al acestei societăți, am considerat că este cea mai potrivită pentru delegarea directă a acestui serviciu. Au și o suprafață de teren destul de mare care să le permită depozitatea autoturismelor, atât abandonate cât și cele care au fost ridicate în urma staționării neregulamentare”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Activitatea de ridicare sau blocare a autoturismelor a fost reglementată printr-o ordonanță de Guvern. Executivul a lăsat totuși la latitudinea primarilor un termen de aplicare, respectiv atunci când fiecare primărie are un astfel de serviciu în subordine.
Noul regulament urmează să intre în dezbatere publică și mai apoi aprobat în plenul municial, ceea ce înseamnă un termen de aproximativ două luni de zile până acând acest serviciu să devină funcțional.
Prăpăd după BLOCADA: Zeci de șoferi au rămas fără permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Cum să îi implici pe cei mici în pregătirile pentru sărbătoarea Crăciunului
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ACUM: Directorii de instituții se întrec în citit rapoarte „roz"
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Reacția lui Cornel Șfaițer, după remiza cu Botoșani: Am fi meritat mai mult după aspectul jocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Tânărul din Botoșani care a lăsat chitara pentru medicină: E nevoie sa fim un exemplu
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024