Anunțul a fost făcut de către ministrul Sănătății.
Ioana Mihăilă consideră că renunţarea la purtarea măştii de protecţie este fezabilă de la 1 august, dar în spaţii deschise şi neaglomerate.
"Depinde unde renunţăm la mască. Încurajez şi eu renunţarea la mască în anumite condiţii, în afara spaţiilor închise, în locurile care nu sunt aglomerate şi pentru aceste zone termenul de 1 august cred că este unul fezabil",
Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății
Ministrul Sănătăţii şi-a exprimat dorinţa ca, odată cu implicarea medicilor de familie, numărul celor vaccinaţi împotriva noului coronavirus să treacă de 100.000 de persoane pe zi.
De asemenea, Ioana Mihăilă a anunţat că ordinul privind testarea pentru COVID-19 în farmacii ar putea fi publicat săptămâna aceasta, astfel ca, de săptămâna viitoare, în funcţie de cât de repede vor fi livrate testele necesare, această procedură să poată fi demarată efectiv.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024