Una dintre cele mai mari instituții publice de la Botoșani se reorganizează fiind reduse mai multe posturi.
Este vorba despre Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Botoșani, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean.
DGASPC Botoșani are în prezent aprobat un număr de 1.464,25 de posturi, însă conducerea instituției a propus unele modificări ale structurii organizatorice pentru eficientizarea activității.
Noua organigramă urmează să fie aprobată de către consilierii județeni la începutul săptămânii viitoare întrucât președintele Consiliului Județean, Doina Federovici a inițiat un proiect de hotărâre în acest sens.
„În vederea realizării și exercitării atribuțiilor ce revin Direcției Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani, pentru eficientizarea activităţii în domeniul protecţiei copilului şi a persoanelor adulte și respectarea normativelor, propun unele modificări ale structurii organizatorice și a numărului de personal în vederea eficientizării activității instituţiei din perspectiva creşterii capacităţii de a realiza atribuţiile prevăzute de legislaţia în vigoare în domeniul asistenţei sociale. În urma modificărilor ce le propun, numărul total de funcții în structura instituţiei este redus cu 45 funcții de execuție”,
se arată în proiectul de hotărâre
Ca atare, instituția ar urma să aibă aprobat un număr de 1.419,25 de posturi, din care 37 sunt funcții de conducere.
Cele 45 de posturi desființate erau însă vacante, ca atare nu vor fi concediați angajați.
"Sunt din posturile vacante. Am redus unde s-a putut. Când avem nevoie înființăm când nu avem desființăm. Noi întotdeauna așa am lucrat , nu ținem posturi ca să fie posturi pe organigramă"
Doina Nacu, director executiv DGASPC Botoșani
S-au făcut modificări la mai multe servicii din cadrul DGASPC Botoșani, detaliile putând fi consultate în documentul atașat mai jos.
Chiar și așa, DGASPC Botoșani mai are vacante 327 de posturi.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Organigramă DGASPC BotoșaniMiss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024