Sute de cadre didactice s-au adunat astăzi, 26 august 2015, în Aula Magna din incinta Colegiului Naționat A.T. Laurian Botoșani pentru a fi repartizați în școli sau pentru a-și prelungi contractele de muncă.
Astfel, startul ședinței s-a dat în jurul orei 10.00 atunci când sala s-a umplut de profesori. Au fost strigați rând pe rând în fața unei comisii la care a luat parte și Liviu Axinte, președintețe Ligii Sindicatelor din Învățământ Botoșani. Prima tematică cu care s-a început, a fost repartizarea cadrelor didactice pentru prelungirea contractelor de muncă pe o perioadă determinată pe anul școlar 2015-2016. ”Asta va fi prima etapă deci o să rugăm cadrele didactice care au prelungiri, note între cinci și șapte, rămân să primească prelungirea, apoi vor fi repartizate cadrele didactice cu note din 2013-2014, prima specializare pe o listă unică, ierarhizați în ordinea celor două examene de titularizare, cea mai mare notă”, a spus unul dintre membrii comisiei. Au fost chemați apoi suplinitorii, cei care au susținut concurs în alte județe, în sesiunea 2013-2014.
Aproape 900 de norme didatice sunt înregistrate ca și vacante de către Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, dintre care 359 sunt cu normă completă, iar 569 cu normă incompletă. Ședința de astăzi a adunat în Aula Colegiului AT Laurian doar 239 de cadre didactice în condițiile în care numărul de norme este cu mult mai mare.
(Ș.V.)
[[galerie-foto]]
Patroni amendați la Botoșani: Angajați fără echipamente de protecție și incidente ascunse sub preș
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Escrocii sparg conturile de WhatsApp: „Schema 1.800” este noua înșelătorie care face ravagii
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Avocat din Botoșani plătit cu peste 90.000 de euro de Consiliul Județean Suceava
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile