Fostul deputat botoșănean Cătălin-Ovidiu Buhăianu-Obuf, în prezent director al Complexului Sportiv National (CSN) ”Sala Polivalentă” Bucureşti, a fost trimis în judecată de procurorii DNA Suceava pentru complicitate la abuz în serviciu şi fals în înscrisuri oficiale.
Directorul ar fi semnat documente prin care se atesta că a fost prezent la locul de muncă deţinut în cadrul Primăriei Bălușeni, din județul Botoşani, unde era administrator public. În acest fel, fostul parlamentar ar fi încasat drepturi salariale necuvenite de peste 56.000 de lei. În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei şi primarul comunei Bălușeni, cel care ar fi aprobat plăţile.
Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru că ar fi încasat ilegal, vreme de 5 luni, leafă și de la o primărie dintr-o comună din Botoșani.
Figura ca administrator public, dar numai pe hârtie, spun procurorii.
Într-o intervenție pentru Știrile ProTV, Cătălin-Ovidiu Buhăianu-Obuf spune, însă, că și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu. Mai mult, spune el, este vorba despre atribuții care ”nu necesită prezența la serviciu opt ore”.
„Atât indicatorii de performanță, cât și obiectivele pe mi le-am propus, și mi-au fost trasate, mi le-am îndeplinit. Am reușit într-o perioadă de patru luni să închid un proiect european de două milioane și jumătate de euro. Dacă discutăm despre prezență, nu am fost în fiecare zi, dar consider că ceea ce trebuie să facă un administrator nu necesită prezența la serviciu, opt ore. Nu am fost prezent în fiecare zi, dar vorbim de o eficiență a activității în baza unui contract de management. Nu vorbim de stat opt ore fix pe post și să așteptăm ziua de salariu”,
Cătălin-Ovidiu Buhăianu-Obuf
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor Gheorghe-Claudiu Doroftei, primar al comunei Băluşeni, judeţul Botoşani, pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, şi fals intelectual în formă continuată, şi Cătălin-Ovidiu Buhăianu-Obuf, director al Complexului Sportiv National (CSN) ”Sala Polivalentă” Bucureşti, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, şi fals material în înscrisuri oficiale.
Conform procurorilor, în acelaşi context, cei doi inculpaţi ar fi semnat diverse documente (foile colective de prezenţă a angajaţilor instituţiei, condica de prezenţă deţinută la nivelul instituţiei) prin care s-ar fi atestat, în mod nereal, prezenţa lui Buhăianu-Obuf la locul de muncă din cadrul Primăriei comunei Băluşeni, judeţul Botoşani.
”Demersurile de mai sus ar fi avut ca urmare obţinerea de către inculpatul Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu a unor foloase patrimoniale necuvenite, constând în plata drepturilor salariale, în cuantum de 56.508 lei”, a menţionat DNA.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoşani, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii.
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Curg voturile din secțiile de la Botoșani pentru Călin Georgescu, numărătoarea pe final
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024