În cartierul Stejari, familia Covaliu nu mai are linişte din cauza unui bar care se află lipit de casa lor. Autorităţiile competente să ia măsuri în acestă privinţă se pare că întârzie să intervină. Pe lângă gălăgia pe care o suportă în fiecare noapte, lui Relu Covaliu i s-a mai spart şi geamurile casei şi ale maşinii.
Acesta locuieşte în această casă din 1960, construită de părinţii lui împreună cu un frate al tatălui acestuia. Locuinţa este tip duplex, o jumătate a lor şi cealaltă jumătate care a fost vândută după decesul fratelui tatălui unei persoane pe nume Amanghioalei Cristina. Pentru a câştiga un ban în plus aceasta a dat cealaltă parte din imobil în chirie la diverşi clienţi pentru diverse întrebuinţări. Începând din primul an de când aceasta a cumpărat-o, a construit o anexă pentru bar şi o terasă la Calea Naţională fără ca familia Covaliu să-şi dea acordul.
„ A obţinut acordul printr-o înşelătorie, pentru că a folosit o listă cu acceptul vecinilor de la blocul din spate care nu au nici o tangenţă cu imobilul nostru şi pe noi ne-a evitat intenţionat, pentru că ştia că nu o să-i dăm acceptul pentru bar”, a declarat
Relu Covaliu, proprietarul părţii de casă afectate.
În timp, toţi cei care au fost chiriaşi ai imobilului de pe strada Pictor Nicolae Grigorescu au făcut diverse modificări acestui spaţiu şi anume au tăiat gardul, au făcut nişte construcţii improvizate din lemn şi geamuri termopan, care au rămas în continuare spre folosire. Persoanele care au închiriat jumătatea de casă, au extins barul şi l-au lipit de întreg imobilul.
„Tot zgomotul din bar, muzica care este la nivel destul de mare în mometul când au ei petrecerile, se transmite prin construcţia şi prin armăturile care sunt în zidăria respectivă. Ceea ce face ca noi după ora 22:00 să nu reuşim să mai acoperim acest zgomot care se întinde în toată casa nici cu semnalul sonor. Am încercat să dormim cu televizoarele deschise şi zgomotul persistent este mai puternic”, a mai declarat
Relu Covaliu.
Karaoke de week-end până în zori
Administratorul care se ocupă în acest moment de bar, Alin Chişcă, organizează vinerea şi sâmbăta noaptea Karaoke, activitate care are începere la orele 22:00 şi care se sfârşeste aproape în zori.
„Am încercat să stăm de vorbă cu ei, dar nu am reuşit pentru că ei au o singură deviză să câştige. Nu ştiu în ce împrejurări au obţinut autorizaţiile de funcţionare, n-am reuşit să aflăm nici de la autorităţiile statului. Am fost peste tot. Am început cu Primăria, nu am reuşit să merg în audienţe, am mai depus sesizări la Agenţia de Protecţie a Mediului, la Garda de Mediu, la Direcţia de Sănătate Publică”, a mai precizat
Relu Covaliu.
După toate umblăturile pe la autorităţi, acesta a primit un singur răspuns, venit din partea Agenţiei de Protecţie a Mediului prin care meţionează că sesizarea lui a fost direcţionată spre DSP precizând că nu este de competenţa lor să soluţioneze problema.
„Pe 9 aprilie aceeaşi Agenţie de Protecţie a Mediului a venit şi i-a eliberat administratorului, cum că a făcut măsurători şi se încadrează în limitele legii. Deci pentru el a putut să facă măsurători, la solicitarea noastră nu au putut răspunde şi ne-au direcţionat”, a mai povestit
botoşăneanul.
„Ca urmare a sesizării dvs. înregistrată la APM Botoşani cu nr. 4171/2.05.2012 vă aducem la cunoştinţă că aceasta a fost redirecţionată către Direcţia de Sănătate Publică Botoşani şi Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Botoşani în vederea analizării situaţiei prezentată”, se arată în răspunsul dat de
APM.
Răzbunare cu geamuri sparte la casă şi maşină
Scandalul a degenerat şi cu plângeri la organele de Poliţie. Astfel, pe data de 7, respectiv 8 aprilie familia Covaliu a chemat poliţia să intervină din cauza zgomotului insuportabil care venea din incinta barului. Poliţiştii au aplicat atunci administratorului barului două amenzi în valoare de 500 de lei, respectiv 1.000 de lei. Drept răsplată, reclamanţilor li s-au spart geamurile atât ale casei, cât şi ale maşinii personale care se afla în curtea imobilului respectiv. Fiind contactat de către jurnalişti pentru a-şi spune şi punctul lui de vedere, Alin Chişcă, proprietarul şi administratorul barului, nu a vrut să vorbească cu aceştia precizând că este plecat din localitate.
Marina NECULA