Nu de puține ori dăm importanța cuvenită doar medicilor sau asistenților și uităm de unele persoane care zilnic au grijă de pacienți chiar dacă în mod diferit, muncesc din greu și poate nu se bucură de aprecierea celorlalți. Astăzi, este despre ele, infirmierele de la Spitalul Județean Mavromati.
Am stat de vorbă cu două infirmiere de la Spitalul Județean Mavromati. Am pășit încet pe secția Medicală 1 pentru a afla povestea celor care zilnic au în grijă peste 70 de pacienți.
Mai întâi, am vorbit cu Maria Condei, o infirmieră angajată în cadrul Spitalul Județean Mavromati încă din anul 1988, deci cu peste 30 de ani experiență. Ani în care nu vă gândiți că a fost totul roz. Din contră, ne-a mărturisit că au fost și momente în care a simțit că nu mai poate, dar cu multă răbdare și cu respect pentru semeni a reușit să treacă peste toate greutățile.
„Am fost trimisă la Spitalul Județean ca infirmieră pe o perioadă mai scurtă. M-am obișnuit și nu am mai plecat. Am ales să muncesc aici, să câștig un salariu, să am o vechime. Sunt zile mai grele, mai ușoare, depinde de pacienții internați în secție. Necesită și mult suflet, dar trebuie să-ți și placă să faci ordine, curățenie, pacientul. Până în momentul de față nu mi-am dorit să renunț, dar sunt zile când ne depășește munca și spun: gata renunț nu mai pot. Dar de mâine o luăm de la capăt (râde). Ne descurcăm”,
Maria Condei, infirmieră Spitalul Județean Mavromati.
Consideră răbdarea ca fiind principala calitate pe care ar trebui să o aibă o infirmieră. Iar de la ea am aflat cum arată o zi de muncă.
„Dimineața la 5:50 preluăm tura după care începem activitatea, scoatem gunoiul menajer după care schimbăm paturile unde sunt de schimbat, începem să facem noptierele, spălăm prin saloane. În timpul acesta apar de dus pacienții la rază, la ecograf, depinde, diferite investigații și suntem trimiși cu bolnavii”,
Maria Condei, infirmieră Spitalul Județean Mavromati.
Am vrut să aflăm care este cel mai dificil lucru pe care trebuie să-l facă și ni s-a confirmat din nou că nu este ușor să lucrezi cu oamenii, mai ales cu cei bolnavi.
„Cel mai greu e când bolnavii vorbesc urât în saloane sau când nu vor să înțeleagă că trebuie schimbat un pampers sau le spunem să păstreze liniștea că e timp de noapte și trebuie să doarmă sau diferiți bolnavi care sunt agitați”.
Maria Condei, infirmieră Spitalul Județean Mavromati.
Însă din fericire nu toți vorbesc urât, ba sunt unii care chiar se atașează de infirmiere și le povestesc viața lor. Ba chiar le iau și acasă.
„Sunt persoane care prind drag de infirmiere. Am avut foarte multe cazuri care au fost internate și mi-au cerut să-i îngrijesc și acasă în timpul meu liber. A fost o persoană de care am avut grijă un an și 2 luni. I-a plăcut de mine și m-a ales. Adică fac o faptă bună în fața lui Dumnezeu, fac o faptă bună și pentru un pacient care nu are sprijin, sau are copii și sunt plecați”,
Maria Condei, infirmieră Spitalul Județean Mavromati.
Iar Maria Condei, pe lângă pacienți, își ajută și propriile colege, iar una dintre ele este Mărioara Iacob, o infirmieră angajată de doi ani în cadrul unității medicale, dar dornică să învețe și să ajute. Și care i-a devenit astfel un fel de „fiică profesională”.
„Eu am început în 2016 practica, am avut norocul ca în 2017 să particip la concurs și m-am angajat. Am avut multe de învățat de la dna Maricica, de la celelalte colege. Ea m-a format pe perioada practicii. Am mai lucrat cu bătrâni și am zis că pot să îi înțeleg. Sunt zile bune și alte zile mai grele, depinde de pacienți, de boala pe care o au, depinde de starea lor. Foarte mult m-a ajutat mai ales că doamna are 30 de ani vechime, cunoaște multe lucruri. Făcând și practica, deja știi mai multe”,
Mărioara Iacob, infirmieră Spitalul Județean Mavromati.
Femeia consideră că totul se face în echipă.
„Din afară vezi lucrurile altfel, ce face o infirmieră, dar în schimb când vii aici și lucrezi începând de la 5:50 când se predă tura de noapte și începi a prelua toate, sunt foarte multe sarcini. Lucrăm în colaborare toate, suntem o echipă. Ne ajutăm”,
Mărioara Iacob, infirmieră Spitalul Județean Mavromati.
Ne-am luat la revedere de la cele două infirmiere, lăsându-le pe fiecare cu treaba pe care o avea de făcut și care, chiar am văzut, nu este puțină și nici ușoară.
DESCARCÃ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Moș Crăciun a ajuns la sediul Jandarmeriei Botoșani, un ansamblu a făcut spectacol – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
O tânără plecată în Olanda, dată dispărută după ce nu a mai revenit la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Gabriela Erdic
Dec 21, 2024
Pompierii botoșăneni, mesaj pentru gospodine pentru a NU da foc în bucătării
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile