Deseori, volanul unui autobuz este manevrat de mâinile unui bărbat. Mai sunt însă și excepții, în care o mașină de dimensiuni generoase este ”îmblânzită” de o femeie. Sau chiar de... patru, câte șoferiţe lucrează la SC Eltrans SA Botoşani.
O zi obișnuită de marți. Cu jumătate de oră înainte de începerea programului de lucru, în incinta sediului Eltrans Botoşani o regăsim pe Irina Aioniţoaie, una dintre cele patru şoferiţe de autobuz ale companiei.
Este amiază. Ora 11:30. Irina se pregătește să intre în tură. Urmează același tipar zilnic.
Înainte de a prelua cheile autobuzului, Irina semnează documentul care atestă schimbul de tură cu celălalt coleg şi se asigură că totul decurge în parametri normali. Primește foaia de parcurs pe ziua respectivă de la Cristian Seserman, inspectorul de trafic al companiei, care-i oferă și o serie de indicații de siguranță:
,,Nu ai consumat substanţe alcoolice, ai grijă cum circuli, ai grijă la viteză, la călători şi la traficul din oraş.”
Irina îi mulţumeşte şi îl salută de plecare. Promite să țină cont de sfaturile primite.
,,Mulţumesc şefu’, o să fiu atentă, o să mă străduiesc. Mulţumesc, o zi frumoasă!”
Imediat după, se îndreaptă către vestiarul unde își depozitează lucrurile, iar cu oglinda în mână se preocupă de aspectul său fizic, lucru destul de important pentru sine dar și pentru imaginea companiei şi nu uită să-şi prindă ecusonul de cămaşă.
Ieşind din sediul societăţii Eltrans, Irina merge să-şi aştepte autovehiculul, fiind gata să-l preia, așa cum o face zi de zi, în ultimii trei ani.
Traseul 101 cu plecare din Luceafărul - Bariera Cătămărăşti este cel mai lung şi cel mai solicitant, cu un număr de 22 de stații și cu cel mai mare număr de călători. Calea Națională este artera aglomerată a orașului, cu mulți participanți la trafic care, nu de puține ori dau bătăi de cap șoferilor din transportul public local.
Preia cheile, se face comodă, îşi aranjează scaunul şi lucrurile de care are nevoie pe traseu şi porneşte către prima stație, din cele 22 pentru a prelua primii călători. Înainte de a pleca la drum, Irina se ocupă de o inspecție vizuală a autobuzului, de jur împrejur.
În autobuz nu este singură, o are alături pe colega ei, cea care se ocupă de vânzarea biletelor şi verificarea abonamentelor.
În primă fază, şoferiţa este destul de relaxată pentru că ora la care şi-a început tura nu este una de vârf, în care traficul să fie o problemă pentru ea. Foarte sigură şi veselă, Irina oprește în stație şi apasă pe cele trei butoane din bordul mastodontului pentru a se urca pasagerii.
Se asigură în oglinzi că toată lumea a urcat în siguranţă şi porneşte către următoarea oprire. Ei bine, pe parcursul traseului îşi salută colegii de pe cealaltă linie şi menţine o comunicare deschisă cu ei pentru a se anunţa dacă există potenţiale pericole sau probleme detectate la mijlocul de transport.
Faptul că acum se află în spatele volanului și nu la taxat bilete se datorează unei conjuncturi ce părea la prima vedere una nefericită. Primăria Botoșani renunța la proiectul cu tramvaie, societatea Eltrans intra într-un amplu proces de reorganizare. Exista riscul ca unii vatmani să rămână fără loc de muncă. Rapid, cei mai ingenioși s-au reorientat profesional.
Irina s-a regăsit printre ei.
A avut o discuție lungă cu soțul și avea să ia decizia: din taxatoare urma să devină șofer. S-a pus pe învățat și a obținut permisul pentru categoria care-i permite să se afle la volanul unui autobuz.
,,Am lucrat ca taxator până când s-a făcut recalificare la noi în unitate. Alegerea a fost liberă, în principiu se marcau posturile de vatman şi băieții din depou. Cine a vrut să se înscrie pe listă s-a înscris oricum. Şi atunci soţul mi-a zis «Dacă se califică, de ce nu te înscrii şi tu?» şi îi zic «Unde mă duc eu să conduc un autobuz mare, eu „jumătate de buletin”». Apoi m-am înscris. Mulți atunci au luat-o ca pe o glumă: «Când o să ajungă ele să conducă autobuzele?». Suntem trei colege puțin mai mititele, cealaltă fiind mai înaltă.”
Constituția aproape plăpândă a Irinei contrastează puternic cu uriașul pe care îl conduce. Singură glumește și zice ca este cât “jumătate de buletin”, însă în spatele volanului denotă siguranță și încredere de sine. Are în grijă mii de oameni pe care-i plimbă zilnic pe străzile orașului.
Dierenţele de gen nu au fost niciodată un impediment pentru a-şi putea pune în practică pasiunea. În trecut, Irina a ocupat postul de taxator, însă de trei ani conduce autobuzul cu schimb de viteze manual, spunând că este mai confortabilă cu acesta, decât cu cel hidramat.
,,Îmi place mai mult cu cel manual, atenţia este mai sporită. Am condus în trecut şi unul dintre autobuzele hidramate, dar dacă ar fi să aleg acum, nu l-aş da pe cel manual.”
Irina Aionițoaiei, șofer de autobuz la compania Eltrans Botoșani.
Pe parcursul traseului, Irina este foarte atentă și în continuare plină de entuziasm. La finalul cursei, preia fişa desfăşurării programului şi trece ora la care a ajuns în capăt de linie.
Timp de zece minute, Irina împreună cu taxatorul verifică autobuzul, șterg şi dezinfectează suprafețele atinse de călători şi în cazul în care timpul le permite, pot lua o gură de mâncare. Este un ritual zilnic de la care nu se abat.
,,Când staționăm pe capete, cam asta facem. Taxatorul împreună cu șoferul se ocupă de interiorul autobuzului – dezinfectează, şterge, îl pregăteşte.”
Pentru a îmbrăţişa această meserie percepută de alţii ca fiind mai degrabă destinată bărbaţilor, Irina a fost încrezătoare în forțele proprii, dar şi încurajată de familie.
,,Atâta timp cât îți place, le rezolvi pe toate. Familia mi-a fost alături, familia m-a încurajat.”
a mai adăugat Irina.
Pe lângă responsabilitatea pe care o are în trafic, Irina trebuie să se asigure de siguranţa călătorilor – dacă au urcat, dacă au coborât, dacă poate închide uşile autobuzului fără să existe vreun eveniment nefericit.
,,Sunt cazuri în care îi prindem între uşi, acolo la uşa a treia vizibilitatea este puţin mai mică şi dacă coboară acolo pe scări, nu-l mai vezi. Mulți nu înțeleg că au butonul roşu din autobuz pe care apasă dacă vor să coboare. În momentul respectiv, mie îmi apare în bord şi ştiu că trebuie să deschid uşa. Am mai avut mici incidente, am mai pus o frână bruscă, a mai sărit un pieton. Eram îngrijorată pentru că am atâția călători. Mergem înainte, tot răul spre bine.”
spune Irina.
De obicei, şoferiţa începe tura la orele 13:00 şi termină în jurul orelor 22:00, uneori fiind nevoie să lucreze peste program, dacă situaţia impune acest lucru.
Există însă şi situaţii mai nefericite pe care le poate întâmpina Irina pe traseu. Posibilitatea de a se defecta un element tehnic al autobuzului sau de a întâmpina o problemă în trafic este una ridicată, iar în situaţii de acest gen, şoferiţa afirmă că este pregătită.
,,Dacă nu este grav, opresc autobuzul, înştiinţez călătorii că este o problemă, anunţ colegul din spate şi porneşte el mai repede de pe traseu şi vine şi preia călătorii mei. Eu cu autobuzul mă duc la depou dacă se poate. Dacă e ceva ce se poate remedia, de cele mai ulte ori chemăm mecanicul şi vine şi se uită unde e problema. Dacă este de durată defecţiunea, atunci călătorii sunt preluaţi de autobuzul din spate”
Irina îşi aminteşte şi acum prima zi în care s-a urcat la volanul autobuzului, plină de emoţii şi „sub presiunea” responsabilității sufletelor pe care le avea în grijă.
,,Am fost foarte emotivă. Am aşteptat şi mi-am dorit foarte mult să urc. Din octombrie şi până în ianuarie, când mi-au dat decizia, în fiecare zi veneam la sediu şi întrebam când îmi schimb şi eu locul. A fost greu pentru că e diferenţă de la maşină mică la maşină mare, fiind diferenţă de gabarit. Durează până te obişnuieşti cu distanţa, după e super bine. Mergi mai cu atenţie, mai ales când ştii că mai ai atât de multe persoane în spate. Primul impact e «Oare frânează, oare îl opresc?»”
Beneficiile utilizării mijloacelor de transport în comun sunt deseori promovate atât de personalul comapaniei, cât şi de oamenii din jurul nostru.
De asemenea, compania Eltrans S.A. Botoşani atestă că lunar se vând aproximativ 50.000 de bilete pe cele două linii, 101, respectiv 102.
Directorul companiei, Andrei Turcoman este şi el unul dintre călătorii fideli ai transportului în comun. Mai mult decât atât, este mândru de anagajaţii săi şi chiar îi incurajează să se autodepăşească.
,,Nu contează că vorbim despre o femeie sau despre un bărbat, nu contează naţionalitatea sau grupul etnic din care facem parte. Singurele limite pe care le avem sunt cele pe care ni le impunem noi.”
Andrei Turcoman, director general al companiei Eltrans S.A. Botoșani.
Un alt aspect important de menționat este legat de o statistică uimitoare care atestă faptul că aceste autobuze puse în circulație, pot înlocui zeci de maşini.
„Aş vrea să subliniez pe această cale şi importanţa serviciului pe care colegii mei îl prestează pentru comunitatea botoşăneană, deoarece noi suntem cei care unim bătrâni cu activităţile lor cotidiene, părinţi cu locurile unde îşi desfăşoară activităţile lor economice şi copiii cu unităţile de învăţământ unde vor merge. Statisticile arată că autobuzele ca cel în care ne aflăm noi acum, la capacitate maximă pot scoate din trafic 40 de maşini. Acest lucru ajută foarte mult la descongestionarea traficului, la protejarea mediului înconjurător şi la sănătatea noastră. Încă un lucru pe care vreau să îl evidenţiez este că transportul public este necesitatea de locomoție personală pe care fiecare dintre noi îl facem zilnic şi va avea repercusiuni asupra noastră în viitorul apropiat”,
a mai adăugat directorul general Eltrans Botoşani.
În marile orașe și implicit în Botoșani se dorește ca transportul public să devină o alternativă îmbrățișată de cât mai multe persoane, avându-se în vedere o serie de criterii greu de trecut cu vederea, de la traficul tot mai aglomerat, la poluarea masivă și aglomerarea urbană tot mai densă.
