Pandemia cu toate măsurile și restricțiilor care au decurs din această criză sanitară pare să fie lăsat urmări adânci, cel puțin în cazul unora dintre angajații de la Direcția de Sănătate Publică.
Această unitate de stat a fost reprezentată la ședința cu directorii de Ionela Franț, una dintre angajatele instituției care a fost ferm convinsă de faptul că „pe perioada pandemiei cât și pe viitor am fost, suntem și vom fi alături de dvs și am fost prompți la solicitările dvs. Zic eu că am colaborat destul de bine”.
Ulterior, a transmis o serie de măsuri care să fie luate de școli pentru protejarea elevilor și sănătății lor.
Inclusiv păstrarea distanței între copii.
„În unitățile de învățământ trebuie asigurate condițiile de igienă necesare apărării, păstrării și promovării stării de sănătate, dezvoltării fizice și neuropsihice armonioase și prevenirii apariției unor îmbolnăviri. Acest lucru se poate cu sprijinul dvs pentru că conform legislației aveți obligația de a asigura măsuri cât și materiale igienico-sanitare care sunt foarte importante pentru prevenirea unor îmbolnăviri. Să asigurați în permanență săpun, dezinfectant, recomandați păstrarea distanței. Au rămas o parte din măsurile care au fost pe perioada pandemiei, exceptând obligativitatea purtării măștii de protecției. Celelalte erau niște măsuri care erau recomandate și înainte de pandemie, sunt și vor fi recomandate și pe viitor”,
Ionela Franț – DSP Botoșani
O altă măsură solicitată a fost de înființare de cabinete școlare sau puncte sanitare pentru triajul elevilor.
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024