Anunțul a fost transmis miercuri, 17 iulie 2024 de către Administraţia Naţională (AN) Apele Române.
Administraţia Naţională Apele Române a anunțat că furnizarea apei este restricţionată în 290 de localităţi, cele mai mari probleme fiind înregistrate în judeţele Botoşani, Vaslui, Neamţ, Iaşi şi Vrancea.
”Continuăm să stocăm apa în principalele 40 de lacuri de acumulare astfel încât acesta să fie în jurul valorii de 77% (faţă de cât este în prezent de 80%). Ne concentrăm eforturile în direcţia optimizării volumelor de apă astfel apa de băut să ajungă la toţi beneficiarii care se alimentează din sursele de apă de suprafaţă.
Monitorizăm atât modul de alocare a resurselor de apă, cât şi aplicarea Planurilor de restricţii fiind în continuare 290 de localităţi în sistem centralizat unde apa este furnizată cu restricţii şi alte 239 fântâni secate, cele mai afectate localităţi fiind cele din judeţele Botoşani, Vaslui, Neamţ, Iaşi şi Vrancea”, a transmis, miercuri, AN Apele Române.
Instituţia precizează că planuri de restricţii în această perioadă deficitară sunt întocmite pentru fiecare tronson de râu în cazul utilizatorilor ale căror capacităţi de exploatare ale resursei de apă sunt diminuate, în funcţie de specificul activităţii acestora şi al economiei în ansamblu, potrivit gandul.ro.
De asemenea, Apele Române prezintă și un Ghid de economisire a apei, care poate fi aplicat de către fiecare consumator și recomandă:
(Foto: depositphotos)
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024