În ziua de 14 februarie 2010, în jurul orei 15.10, în timp ce se deplasa pe strada Duzilor din municipiul Dorohoi cu un autoturism marca BMW, G. Petrică de 25 ani, din comuna Văculeşti, sat Sauceniţa judeţul Botoşani, efectuând o manevra de mers neregulamentară, a impactat autoturismul marca Opel condus regulamentar de R. Constantin din municipiul Dorohoi. Accidentul s-a soldat cu pagube materiale.
Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii dorohoieni din cadrul Biroului Poliţie Rutieră au constatat că G.Petrică deţinea un permis de conducere provizoriu, eliberat în Anglia, acesta nefiind valabil pe teritoriul României.
În urma verificărilor efectuate, conducătorului auto i s-a adus la cunoştinţă că va fi cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deţine permis de conducere, şi că se va lua de asemenea măsura reţinerii permisul de conducere provizoriu, eliberându-i-se dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie.
Pentru a evita măsurile procedurale expuse, G. Petrică i-a propus unui poliţist din cadrul Biroului Poliţie Rutieră Dorohoi oferirea de bani şi bunuri.
Împreună cu un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani a fost organizat şi realizat un flagrant la sediul Poliţiei municipiului Dorohoi, situaţia expusă de poliţist confirmându-se.
Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, autorul fiind reţinut pe durata de 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
FC Botoșani a împrumutat un fundaș central în vârstă de 24 de ani
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Botoșănean amendat cu 1.500 de lei după ce a făcut „prostii” la ghena de gunoi
Oana Sava
Jan 16, 2025
MINUNE: O femeie și-a uitat poșeta pe o bancă în Centrul Istoric și nimeni nu a furat-o
Oana Sava
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile