Actorul Mihai Mălaimare s-a înscris în UNPR, el fiind în trecut membru al PSD şi PNL şi deputat în două legislaturi, scrie Gândul.
Mihai Mălaimare se alătură, astfel, actorilor Vasile Muraru şi Alexandru Arşinel, care şi-au depus adeziunile la UNPR, în urmă cu o săptămână, se precizează într-un comunicat de presă al UNPR. Mihai Mălaimare este în prezent directorul Teatrului Masca, funcţie pe care o deţine din 1990 când a fondat instituţia. În aprilie 2015, Mihai Mălaimare a pierdut definitiv procesul în care a contestat raportul ANI, prin care s-a stabilit că s-a aflat în stare de incompatibilitate între 2008 şi 2013, întrucât a fost atât membru titular al Consiliului Naţional al Audiovizualului, cât şi manager, respectiv director al Teatrului Masca. Mihai Mălaimare a fost membru al PDSR (PSD-ul de astăzi) şi a devenit deputat de Botoşani în 2000, fiind preşedintele comisiei de cultură din Camera Deputaţilor în legislatura 2000-2004. La alegerile parlamentare din 2004 obţine, pe listele PSD, un nou mandat de deputat, iar în 2005 trece la PNL. În 2010 anunţă că se retrage din politică şi părăseşte PNL, în urma unui conflict cu liberalii.
Mailat a ales noua echipă după ce a refuzat Botoșaniul
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile