Staff-ul tehnic al celor de la FCSB a început să mai primească și vești bune.
Așa se face că pentru restanța cu FC Botoșani, din etapa 4 a SuperLigii, care se va juca joi, 21 noiembrie 2024, roș-albaștrii au parte de reveniri spectaculoase.
Joyskim Dawa (28 de ani), Vlad Chiricheș (35 de ani) și Risto Radunovic (32 de ani) se vor afla mai mult ca sigur pe teren din primul minut. Mai mult, au șanse de a evolua la Botoșani și Alexandru Musi (20 de ani) și Octavian Popescu (21 de ani), dar la aceștia mai sunt ceva semne de întrebare, scrie digisport.ro.
Camerunezul suferise o entorsă, dar din fericire pentru el nu a fost una gravă, iar pauza cauzată de meciurile naționalei l-a ajutat să se refacă la timp. La rândul său, Chiricheș, care s-a accidentat la încălzirea dinaintea meciului U Cluj - FCSB 1-2, când a fost înlocuit cu Marius Ștefănescu (26 de ani), a fost trimis la Marijana Kovacevic, iar aceasta l-a pus repede pe picioare.
Despre Chiricheș s-a spus că va reveni la București, marți, iar de miercuri va intra direct în programul echipei. Alături de el, în formula de start a meciului cu FC Botoșani se vor regăsi și Dawa și Radunovic, susține fanatik.ro.
Titularizat în Muntenegru - Islanda 0-2, Radunovic a primit al doilea cartonaș galben din această grupă și astfel a devenit indisponibil pentru ultima confruntare a naționalei sale din această pauză internațională, cu Turcia, programată marți, 19 noiembrie. Fundașul stânga a putut astfel reveni mai devreme la FCSB.
Fotbaliștii convocați la naționala României și la reprezentativa U20 vor fi în lot, chiar dacă abia se vor întoarce la club.
Este vorba despre Ștefan Târnovanu, Darius Olaru, David Miculescu, Daniel Bîrligea și Alexandru Musi. Adrian Șut este și el convocat, dar nu poate juca din cauza suspendării.
Și, totuși, FCSB tot mai are fotbaliști pe care nu se poate baza în acest meci. Valentin Crețu, Adrian Șut și Baba Alhassan sunt suspendați, în timp ce Alex Băluță, Mihai Lixandru, Alexandru Pantea sunt accidentați și vor reveni în 2025.
Pe lista indisponibililor se mai află și Florin Tănase (29 de ani), accidentat și care nu va fi refăcut la timp.
Târnovanu - M. Popescu, Dawa, Chiricheș, Radunovic - Șut, Olaru, Edjouma - Miculescu, Bîrligea, Oct. Popescu
FC Botoșani - FCSB, restanța din etapa 4 a SuperLigii, se va juca joi, 21 noiembrie 2024, de la ora 20:00 pe Stadionul Municipal.
(Foto: Sport Pictures)
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Atmosferă magică astăzi la Farmacia Anca: Super cadouri pentru toți copiii și un concurs pregătit
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile