Că la fiecare concert lasă o bucată din sufletul ei mare, în care a reușit să cuprindă sutele de botoșăneni, la final, când i-a cuprins cu brațele ei firave. Și cu lacrimi șiroind pe obraji.
Au venit să o vadă pe Loredana șefi de instituții, cum ar fi prefectul Costică Macaleți sau unicul ajutor al președintelui interimar de la Consiliul Județean, Cristian Achiței. A fost și șeful de la Cadastru, Aurel Bîlbă, un primar de prin județ, Sorin Gînga de la Văculești sau sindicaliștii Marius Oroșanu și Radu Fegher. Au fost și ceva oameni cu bani, printre ei familia Somolonescu, nelipsită de la astfel de evenimente care mai animă orașul. Și multe, multe doamne, fane înfocate ale Loredanei Groza, artista care s-a tot reinventat și a reușit să umple încă sălile de spectacol în turnee în care biletul ajunge la 100 de lei pentru o singură persoană.
A reușit Loredana să adune câteva sute de oameni care s-o aplaude zeci de minute în șir pentru un concert care merită descris doar la superlativ în vremuri în care gustate par să fie mai ales ”vanghelioanele” gratuite sau tot felul de festivaluri cu multe plăcinte sau țuici. Pentru că Loredana se ridică la rangul de artist prin definiție, pentru că Loredana definește spectacolul și bucuria de a fi prezent în fața ei.
A ieșit pe scenă îmbrăcată cu niște pantaloni negri similari cu cei cu care mergi la jogging și a terminat într-o rochie superbă de seară, cu paiete. A schimbat rând pe rând mai multe ținute, care mai de care mai cochete și a coborât fie dintr-un leagăn suspendat, fie dintr-o tricicletă condusă de unul dintre dansatori. A produs un val de emoție prin ”Girls Power” cum i-a plăcut să spună, cu fetele de la Vocea României a căror voci s-au sincronizat perfect cu a ei. Inegalabila, vocea cu care am retrăit dragostea, vocea care ne murmură în inimi :
”Bună seara, iubite”.
Gabriela ERDIC
CITEȘTE ȘI:
Loredana a terminat în lacrimi concertul de la Botoșani: Visele se împlinesc totdeauna – GALERIE FOTO
[[galerie-foto]]