D.B., un tânăr de 19 ani, din
municipiul Botoșani a ajuns într-o stare gravă la
UPU, în seara de luni, în jurul orei 20.00, fiind transportat de un echipaj al
Serviciului Județean de Ambulanță (SJA), după ce a încercat să se sinucidă și a înghițit mai multe comprimate de
Xanax, un medicament antidepresiv, eliberat în mod normal pe bază de rețetă.
Din câte se pare, tânărul nu ar fi la primul gest de acest fel, iar asta după ce se afla de ceva timp în evidența
Spitalului de Psihiatrie din Botoșani, fiind diagnosticat ca suferind de o severă depresie, din acest motiv având acces la medicamentul pe care l-a folosit din dorința de a-și pune capăt zilelor.
Mai mult decât atât, băiatul de 19 ani le-a spus medicilor că motivul pentru care a recurs la un asemenea gest ar fi faptul că nu și-a găsit până acum nici un loc de muncă, după mai multe căutări, iar acest nenoroc ar fi accentuat starea de depresie în care se afla acesta.
D.B. va fi transferat, cel mai probabil, pe una dintre secțiile
Spitalului de Psihiatrie din municipiul Botoșani, pentru a rămâne sub atenta supraveghere a medicilor.
(M.M.)
CITEȘTE:
TRAGIC: Tânără de 20 de ani în stare gravă la Urgențe după ce ar fi încercat să se sinucidă