Havârna n-a mai cunoscut în istoria recentă o manifestare de proporţii precum cea desfăşurată duminică începând cu ora 11:00. Sătui să îşi strice maşinile în drumurile pietruite din comună, oamenii şi-au făcut curaj şi au organizat în premieră pentru localitate, dar şi pentru judeţ, un marş de protest pentru repararea căilor rutiere.
În jur de 50 de havârneni s-au strâns în centrul satului Balinţi, lângă biserică şi şcoală, de unde, flancaţi de poliţişti, pompieri şi jandarmi, au pornit spre centrul comunei. Au făcut-o în claxoane asurzitoare şi cu motoare turate, trezind aşezarea din letargie. Li s-au alăturat şi doi căruţaşi, tabloul fiind completat de tricolorul, care deschidea cordonul de manifestanţi, de steaguri albe şi de o mulţime de pancarte pe care, printre altele, se putea citi:
„E doar începutul, existăm”, „plătim taxe şi impozite, vrem drumuri bune”, „orice minut contează, orice bănuţ contează”.
Principalele revendicări le-au constituit asfaltarea drumului Balinţi – Tătărăşeni – Gârbeni şi pietruirea drumului Balinţi – Niculcea.
Oamenii au fost mobilizaţi de Angel Ciobanu şi Maricel Petrache.
„Această iniţiativă noi credem că era normal să o facă dl primar, să ne scoată în stradă să facem un protest. Dacă nu vrea dialog social, avem proteste stradale. Vă plătim să ne slujiţi, nu să ne batjocoriţi. Nu l-am invitat pe dl primar, dlui trebuia să vină din propria iniţiativă. Nu comunicăm în nici un fel. Problema cea mai mare este că vrem să ne creştem copiii sănătoşi, iar jumătate din populaţia comunei Havârna locuim în aceste sate. Înghiţim praf, avem cheltuieli în plus la reparaţiile maşinilor şi de aici pleacă toate”, a declarat Angel Ciobanu.
Marşul s-a terminat în jurul orei 12:00, la intersecţia cu drumul judeţean care traversează centrul comunei Havârna deoarece până acolo fusese autorizată acţiunea. Majoritatea sătenilor au preferat să privească de pe margine şi să nu se alăture protestatarilor.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
[[galerie-foto]]
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024