Locuitorii din Roma ar putea fi chemaţi din nou la vot deşi abia şi-a exercitat acest drept pe 10 iunie. Aceasta deoarece nici până la această dată nu a fost constituit Consiliul Local.
Deşi noii aleşi au fost convocaţi de două ori până acum, legislativul comunal nu a putut fi constituit, cinci dintre consilieri lipsind de fiecare dată. Prefectul judeţului a emis un nou ordin pentru cea de a treia convocare, programată pentru miercuri, 4 iulie. În cazul în care se constată din nou lipsa de cvorum, se va trece la validarea supleanţilor de pe lista organizaţiei politice în cauză. Dacă nici aceştia nu se vor prezenta, locuitorii din Roma riscă să reia alegerile pentru CL.
CITEŞTE ŞI:
FAZA ZILEI : Viceprimar fugărit cu biciul şi scândura de la vite care se c... în neștire
Ceea ce se întâmplă la Roma nu reprezintă o noutate pentru această comună. În legislatura trecută scandalurile s-au ţinut lanţ, o sumedenie de proiecte ale primarului au fost blcoate, iar viceprimarul a fost destituit de o mulţime de ori. De altfel, acolo USL nici nu a avut candidat unic, PSD şi PNL având fiecare câte un aspirant la funcţia de primar.
CITEŞTE ŞI:
Teatru politic : Viceprimar demis şi repus pe funcţie în 13 zile