Pentru o parte dintre tinerii botoşăneni , seara de sâmbătă, 5 noiembrie 2011, a fost dedicată Balului Bobocilor organizat de Liceul de Artă Ştefan Luchian. Cu această ocazie s-au înscris la concurs şase perechi, care după două luni de pregătiri intensive, după cum au mărturisit organizatorii, au impresionat publicul printr-o prezenţă scenică artistică şi elegantă.
Cum era şi de aşteptat, elevii Liceului de Artă au inclus în programul balului câteva prezentări de modă, însă momentul care a surprins spectatorii cel mai mult a fost o defilare a boboceilor de clasa I în hăinuţe create chiar de liceeni. Tema aleasă pentru a reprezenta Liceul Ştefan Luchian la acest concurs a fost o combinaţie între Paris, oraşul iubirii şi Veneţia, oraşul romantismului. Din acest motiv, momentele muzicale cu care a fost presărat programul de sâmbătă seară au fost în limba franceză şi italiană. Spre deosebire de celelalte baluri, cel pus la cale de către Liceul de Artă a avut a avut un moment deosebit de contorsionism, prezentat de două surori gemene. Bineînţeles că trupele R&B School of Dance, Evolution, Fashion şi Glamour au fost nelipsite, încingând atmosfera sub ochii încântaţi ai publicului.
Probă surpriză în haine de epocă
Revenind la competiţia în sine, aceasta a ieşit în evidenţă prin eleganţă şi stil. În total au fost patru probe. La proba de zi, aspiranţii la Miss şi Mister şi-au etalat toaletele care au avut câte un element specific franţuzesc, respectiv o băscuţă sau o eşarfă. O probă care a luat prin surprindere publicul a fost cea de epocă în care concurenţii au purtat rochii sau costume ale secolelor trecute, dând dovadă de perspicacitate în timp ce organizatorii le puneau întrebări capcană. Cea de a treia proba a fost combinată cu cea de vals. Cele şase perechi defilând în haine elegate după care au pornit în paşi de vals spre finalul competiţiei pentru a afla cine va fi desemnat câștigător. De această dată, niciun concurent nu a scăpat nepremiat, fie că a avut cea mai bună prezenţă scenică sau a fost cel mai bun dansator, fiecare a fost apreciat pentru calităţile sale. Însă cei care au avut toate atuurile pentru a câştiga titlul de
Miss Boboc 2011 a fost Mara Bucşineanu şi Mister Boboc – Eduard Bădăluţă. Cei doi vor reprezenta Liceul de Artă în marea finală care va avea loc în data de 17 noiembrie la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Elsa ȘEICA