Roman despre prefect : o funcţie apolitică, mi-i greu să folosesc acest cuvânt - VIDEO
Deşi nu i-a răspuns în mod direct predecesorului său în funcţie la consideraţiile privind politizarea în realitate a postului de prefect, actualul prim reprezentant al Guvernului în judeţ a avut o alocuţiune în care a recunoscut practic acest lucru. El a arătat că prefecţii acţionează între două segmente eminamente politice.
Este vorba de Guvern, acolo unde miniştrii sunt numiţi de partidul aflat la putere şi serviciile publice deconcentrate, acolo unde de asemenea directorii dobândesc în realitate posturile pe criterii politice. „Este o joacă foarte complicată, eşti practic între două instituţii: Guvern şi serviciile deconcentrate, care sunt instituţii politice”, a arătat Cristian Roman. Acesta a enumerat totuşi şi câteva câştiguri de pe urma profesionalizării acestui post. „Am învăţat această meserie. Devenind o funcţie să spunem apolitică - chiar şi mie mi-i greu să folosesc acest cuvânt – ne-a forţat să ne profesionalizăm şi această funcţie a devenit o meserie. Eu am simţit treaba asta pe pielea mea la al doilea mandat. Deja colegii mei, care sunt majoritatea aici, nu mă mai priveau ca pe un corp străin. Acum suntem colegi cu toţii, suntem funcţionari, suntem în Prefectură, lucrurile au început să meargă altfel, eu cred că mult mai bine”, a mai afirmat Cristian Roman. Acesta a anunţat că împreună cu colegii din ţară a fost consultat de noul ministru al Administraţiei şi Internelor pe tema politizării şi legale a acestei funcţii şi că toţi cei întrebaţi au fost de acord cu promovarea unui act normativ prin care prefecţii şi directorii serviciilor publice deconcentrate să îşi încheie mandatele odată cu schimbarea puterii.