Prezent joi la bilanţul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) prefectul a remarcat creşterea semnificativă a intervenţiilor angajaţilor instituţiei după înfiinţarea SMURD. Potrivit datelor prezentate în raport, 62% dintre misiuni aparţin Serviciului Mobil de Urgenţă, Resuscitare şi Descarcerare.
Aceasta în condiţiile în care ISU a fost solicitat anul trecut la 4.278 situaţii de urgenţă.
„Toate aceste cifre au însă în spatele lor efortul multor oameni care în cea mai mare parte își riscă viața și sănătatea pentru a ne da nouă și semenilor noștri mai multă siguranță și pentru a ne salva viețile”, a declarat
Cristian Roman, preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU). Pe parcursul alocuţiunii acesta a făcut mai multe afirmaţii cu bătaie politică.
”CJSU este un for în care politica nu are ce căuta. Nu au ce căuta orgoliile și mai ales ambițiile personale”, a menţionat
primul reprezentant al Guvernului în judeţ, care indirect s-a referit şi al alegerile locale ce vor avea loc la jumătatea acestui an. Astfel, el a cerut pompierilor să antreneze tot mai mult conducătorii de instituţii şi cu precădere primarii în activităţile pe care le derulează.
„Mai ales că o parte dintre ei, sperăm să fie mică această parte, se vor schimba”, a spus
Cristian Roman despre primari. Privitor la forul pe care îl conduce, CJSU, el a arătat că este
”în acelaşi timp elementul de continuitate între ciclurile de schimbări politice şi administrative care - era să zic că au loc o dată la patru ani - ar trebui să se întâmple o dată la patru ani. Din păcate, câteodată se întâmplă şi mai des”.
CITEȘTE ȘI:
Prefectul – lovitură de 6 milioane euro la Tribunal