Naţionala de tineret a României va întîlni reprezentativa similară a Angliei în barajul pentru calificarea la turneul final al Campionatului European UNDER 21. Vineri a avut loc la Herning, în Danemarca, tragerea la sorţi a play-off-ului, iar soţii au pus faţă în faţă cele două echipe. Primul joc va avea loc în deplasare, pe 8 sau 9 octombrie a.c., urmând ca manşa retur să se desfăşoare in ziua de 12 sau 13 a aceleiaşi luni, în Romania.
„Anglia este o forţă la orice nivel în fotbalul mondial, dar, aşa cum am declarat şi înainte de tragerea la sorţi, indiferent de adversarul pe care îl vom intâlni în play-off, calificarea se joacă. Am demonstrat încă din grupa de calificare, pe care am caştigat-o cu cel mai mare punctaj dintre toate celelalte 10 formatii care au terminat pe locul 1, că putem să jucăm de la egal la egal cu orice echipă. Am mare incredere în tinerii jucători pe care ii avem la echipa de tineret şi sunt convins ca vom face două partide bune”, a declarat Emil Săndoi, antrenorul „tricolorilor mici”
Iată programul celorlalte jocuri din play-off: Olanda-Ucraina, Spania-Croaţia, Elveţia-Suedia, Islanda-Scoţia, Cehia-Grecia, Italia-Belarus. Învingătoarele celor şapte intâlniri tur-retur, plus Danemarca, gazda turneului final, işi vor disputa laurii europeni anul viitor, între 11 şi 25 iunie 2011.
Zeci de sancțiuni și mai multe permise reținute de polițiștii botoșăneni în ultimele 24 de ore
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Broască prețioasă confiscată de la un botoșănean care va fi cercetat penal
Gabriela Erdic
Jan 17, 2025
CLIPUL ZILEI: Alexandru Cîmpanu a revenit la FC Botoșani și a ales un număr complicat pe tricou
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile