Președintele țării, Klaus Iohannis a ieșit public, după două zile de negocieri cu partidele politice și reprezentanții societății civile și l-a anunțat pe noul prim ministru al României. Acesta îndeplinește principalele două criterii cerute de milioane de oameni: este tehnocrat și curat.
Dacian Cioloș este premierul desemnat al României care a fost anunțat de președinte. Klaus Iohannis a declarat că își dorește ca din noul Guvern să facă parte miniștri care să nu aibă probleme cu justiția. Apoi i-a dat cuvântul noului prim ministru.
”Sper să mă ridic la înălțimea încrederii ce mi-a fost acordată. Sunt conștient de faptul că trecem printr-o perioadă cheie pentru societatea românească, o perioadă în care societatea a ajuns la un grad de maturitate care necesită o prezență publică a Guvernului în așa fel încât să asigure puntea de legătură între diferite instituții ale statului, între politic și societate. Acest lucru se așteaptă de la noul Guvern, să fie în măsură să aibă urechea aplecată la cei care au idei, nu doar pentru a ridica problemele cu care ne confruntăm ci și pentru a identifica soluțiile cu care mergem mai departe și în același timp să aibă înțelepciunea și maturitatea să poată să lucreze cu Parlamentul”, a spus printre altele Dacian Cioloș.
S-a născut la data de 27 iulie 1969, în orașul Zalău. După absolvirea în 1987 a studiilor medii la Liceul agroindustrial din Șimleul Silvaniei, specializarea Horticultură și Viticultură, a urmat cursurile Facultății de Horticultură din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj (1989-1994), obținând diploma de inginer horticultor.
A urmat apoi studii de agronomie aprofundată, specializarea "Sisteme de producție și Dezvoltare rurală" la École Nationale Supérieure Agronomique (ENSAR) din Rennes, Franța, beneficiind de o bursă guvernamentală franceză (1995-1996) și un master științific (DEA) în "Economia dezvoltării agricole, agro-alimentare și rurale" la École Nationale Supérieure Agronomique (ENSAM) și Université Montpellier I (1996-1997). Începând din anul 2000, este doctorand în economia dezvoltării agricole, agroalimentare și rurale la Institutul Național de Cercetări Agronomice (INRA) din cadrul École Nationale Supérieure Agronomique Montpellier (ENSAM).
În perioada studenției, a fost reprezentant al studenților în Senatul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară și în Consiliul de Administrație al Facultății de Horticultură din Cluj Napoca (1990-1995), coordonator al Programului de stagii pentru studenții USAMV Cluj Napoca în ferme agricole din Franța (1992-1995) și inițiator și membru fondator al asociației profesionale AGROECOLOGIA (1995). În anul 2000, a devenit membru al Grupului din Bruges, grup european independent de analize și propuneri privind Politica Agricolă Comună și Uniunea Europeană.
(wikipedia.ro)
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024
Postul „blestemat” de la spital: Al doilea concurs RATAT după ce candidații au luat 1 și 2
Oana Sava
Nov 01, 2024