Va fi interzisă vânzarea produselor de tutun tuturor persoanelor născute după 1 ianuarie 2017 fie că sunt din Botoșani sau din restul județelor țării, astfel încât acestea să nu poată cumpăra tutun nici după ce au împlinit vârsta de 18 ani.
„Se interzice vânzarea produselor din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani, precum şi persoanelor născute după data de 1 ianuarie 2017”, potrivit proiectului inițiat de deputatul PNL Horia Cristian.
Inițiativa legislativă a fost depusă deja la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, potrivit jurnaliștilor de la ziarul Eskape.
„Fumatul şi consumul de tutun sub orice formă reprezintă un risc clar şi indiscutabil asupra sănătăţii umane. Fumatul determină îmbolnăvire, suferinţă şi moarte şi având costuri care depăşesc orice profit generat de industria de tutun. Nu există niciun aspect al vieţii umane care să fie îmbunătăţit de sau prin consumul de tutun, cu excepţia profitului companiilor producătoare de tutun. Fumatul nu este un drept al omului recunoscut explicit de societatea umană modernă”, precizează iniţiatorul în expunerea de motive a proiectului.
Deputatul PNL susține că interzicerea fumatului în spaţiile publice a fost un pas extrem de important care a vizat protecţia nefumătorilor, dar nu pot fi duse mai departe interdicţiile şi nu trebuie incriminat mai mult fumatul în sine.
Horia Cristian a menționat că vânzarea de tutun persoanelor sub 18 ani este deja interzisă şi doreşte ca această lege „să împiedice tinerii născuţi după 1 ianuarie 2017 să poată cumpăra tutun când au ajuns la vârsta de 18 ani şi mai apoi”. „Pentru orice observator rezonabil, este de la sine înţeles că interzicerea fumatului nu va determina fumătorul să renunţe la fumat, cu excepţia poate a societăţilor poliţieneşti.
Accentul politicilor trebuie concentrat pe îngreunarea accesului la tutun şi mai ales a celor care se vor naşte începând cu 2017. Astfel, se creează premisa clară a unei Românii în care generaţiile viitoare vor avea o viaţă bună şi o sănătate mai bună”, a mai precizat iniţiatorul acestui proiect de lege. Acest proiect urmează să intre mai întâi în dezbaterea Senatului, ca primă cameră sesizată.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024