Zeci de mii de producători și comercianți vor fi luați în evidență și se va crea baza de date la nivel național care asigură implementarea acestui sistem.
Ministrul Mediului, Tanczos Barna a anunțat că Compania Returo are obligația de a porni sistemul de returnare a ambalajelor care vor fi reciclate pe data de 30 noiembrie, când vor apărea primele puncte unde cetățenii le vor putea returna și vor putea primi 50 de bani pentru acestea.
„Astăzi, când vorbim, este deschisă aplicația în care toți producătorii care pun pe piață produse ambalate în ambalaje SGR trebuie să se înregistreze în sistemul informatic. Acești producători au primit informări și notificări de la RetuRO prin firmele de distribuție care distribuie produsele pe piață. În același timp, și comercianții care vând direct către cetățeni aceste produse au fost informați și trebuie să se înregistreze în sistemul informatic, gestionat de compania RetuRO”, a spus ministrul Mediului.
Potrivit acestuia, până la sfârșitul lunii februarie, zeci de mii de producători și comercianți vor fi luați în evidență și se va crea baza de date la nivel național care asigură implementarea acestui sistem.
Tanczos a precizat că este obligația fiecărui producător de bunuri ambalate în ambalaje SGR – pet, sticlă sau metal, de la 0,1 litri până la 3 litri de a fi luat în evidență.
„Toți producătorii au această obligație, nu este o opțiune, sistemul SGR fiind obligatoriu pentru toți producătorii și pentru toți comercianții care lucrează pe această piață. În același timp, vom aproba în săptămânile următoare, în luna februarie, și penalitățile care vor fi plătite de producătorii care pun pe piață asemenea produse și care nu realizează țintele de recuperare din piața ambalajelor prin sistemul SGR.
Penalitatea va fi plătită, în primă fază, de RetuRO, în cazul în care nu se ating țintele de 65% în primul an, care apoi, în câțiva ani, trebuie să ajungă apoi, la 90%. Fără penalități și fără constrângere lucrurile nu funcționează. Compania RetuRO trebuie să fie operațional din data de 30 noiembrie, când vor apărea primele puncte unde cetățenii vor putea returna ambalajele și vor putea primi 50 de bani pentru ambalajele returnate”, a afirmat Tanczos.
Ministrul Mediului a explicat că va exista o perioadă de tranziție în care, pe piață, vor exista atât ambalaje SGR, cât și ambalajele vechi.
„Există o perioadă de 6 luni în care produsele vechi vor fi consumate și ambalajele vechi vor ieși din piață după care, în piață, vor exista doar ambalaje SGR pentru aceste categorii de bunuri”, a conchis Tanczos Barna, potrivit Bugetul.ro.
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024