Vor să muncească dar nu au mers la şcoală deloc. Este cazul unor minoritari din localitatea botoşăneană Coşula, care au solicitat prin reprezentanţii lor Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizarea unei burse a locurilor de muncă care s-a derulat în această săptămână.
Cu toate că iniţial numărul romilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă era de aproape 200, la acţiunea organizată de AJOFM s-au prezentat mai puţini, pe motivul că o mare parte dintre ei au plecat la muncă în Germania.
„Am avut 74 de şomeri participanţi, şi-au anunţat participarea mai mulţi dar cu o zi înainte 100 de romi au plecat în Germania, ei se anunţaseră peste 100 şi aceştia au plecat la muncă în agricultură cu contract pe două luni. Au acolo la Coşula un Centru de Incluziune Socială şi pleacă periodic”, a declarat
Gabriela Vranciuc, purtător de cuvânt AJOFM. La bursă au participat aproximativ 75 de romi dintre aceştia fiind selectaţi un număr de 12 pentru a susţine probe de lucru şi interviuri la sediile angajatorilor.
Au fost prezenţi şapte angajatori cu 51 de locuri de muncă vacante printre care agenţi promovare, ospătari, sau cosmeticieni. Ultima specializare a atras mai ales reprezentantele sexului slab însă mare parte dintre participanţi s-au izbit de cerinţa angajatorilor în privinţa studiilor. „
Erau câteva persoane de etnie romă care şi-ar fi dorit, problema este că ei nu pot accesa locuri de muncă în primul rând din cauza nivelului scăzut de şcolarizare şi nu pot accesa nici programe de formare ca să se poată angaja, o parte din ei sunt băgaţi în programul „A doua şansă” derulat de AJOFM cu Inspectoratul Şcolar. Ei de obicei nu au studii deloc, nu ştiu să scrie şi să citească, de regulă asta e marea problemă”, a mai spus
Gabriela Vranciuc. Bursa Locurilor de Muncă pentru romi a fost organizată la Coşula pe data de 13 iunie a anului în curs.