Polițiștii botoșăneni au aplicat zeci de sancțiuni șoferilor care au parcat neregulamentar.
În intervalul 23-28 ianuarie 2025, în conformitate cu atribuțiile reglementate de art. 7 din Legea nr. 155/2010 – legea Poliției Locale, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice, au acționat și dispus măsuri potrivit prevederilor H.C.L. nr. 292/2017 - regulamentul de organizare a circulației rutiere în municipiul Botoșani și O.U.G. nr 195/2002 - privind circulația pe drumurile publice, fiind aplicate 59 de sancțiuni contravenționale în cuantum total de 8.765 lei.
În parcările prevăzute cu parcometre au fost constatate 28 de situații în care conducătorii autovehiculelor nu au achitat contravaloarea tichetului/a expirat perioada de valabilitate a tichetului afișat, motiv pentru care au fost aplicate sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 292/2017 și dispusă măsura blocării roților a 10 autovehicule.
Polițiștii locali au acționat și pentru depistarea situațiilor în care autoturismele au fost parcate în raza de acțiune a indicatoarelor rutiere cu semnificația ,,Oprirea interzisă”/ ,,Staționarea interzisă”, fiind constatate 31 de fapte de încălcare a prevederilor legale și dispusă sancționarea contravențională potrivit O.U.G. nr 195/2002, cuantumul total al amenzilor fiind de 5.265 lei. Totodată, a fost dispusă și măsura ridicării a 2 autoturisme staționate neregulamentar.
Polițiștii au făcut ordine în parcările cu plată, amenzi date unor șoferi „zăpăciți”
Redacția Botoșăneanul
Mar 11, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 11, 2025
Drumul expres Botoșani – Suceava prinde contur: Noutăți anunțate de șeful CJ-ului Gheorghe Șoldan
Redacția Botoșăneanul
Mar 11, 2025
Jandarmii de la Botoșani instruiți timp de două zile să nu ia mită
Redacția Botoșăneanul
Mar 11, 2025
Vin banii pentru acești fermieri: Anunț important de la APIA
Redacția Botoșăneanul
Mar 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile