Unele perioade se schimbă odată cu noile prețuri, iar rovinieta valabilă o săptămână dispare.
Se schimbă preţurile, dar şi perioada de valabilitate. Dacă până acum puteam cumpăra rovinieta pentru o săptămână, o lună, 3 luni sau un an, unele perioade se schimbă odată cu tarifele.
Aşa că vom avea roviniete de o zi, zece zile, o lună, două luni sau un an.
Cea mai mare noutate este rovinieta pentru 24 de ore.
Această taxă de drum este valabilă de luni, 11 martie 2024 şi va costa 2,5 euro, faţă de trei euro - cât plăteam până acum pentru o rovinietă valabilă o săptămână.
Şoferii trebuie să ştie că rovinieta de o săptămână dispare.
În locul ei, vom avea o rovinietă valabilă zece zile, care va costa puţin peste trei euro. Se modifică şi rovinieta de trei luni, informează observatornews.ro.
Apare cea de 60 de zile, care va costa 8,4 euro.
Rămâne, însă, neschimbat preţul de 28 de euro, taxa de drum valabilă un an de zile.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că noile taxe nu vor putea fi plătite prin SMS timp de 10 zile asta până ce va fi pus sistemul la punct.
(Foto: depositphotos/ cnadnr.ro)
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024