Roxana Florentina Țurcanu îi îndeamnă pe botoșăneni să privească cu realism situația din municipiu și să aibă curajul să provoace schimbarea clasei politice actuale.
Aflată pe ultima sută de metri a campaniei electorale, candidata ALDE înscrisă în cursa pentru conducerea Primăriei municipiului Botoșani, Roxana Florentina Țurcanu, face o scurtă radiografie a situației actuale a municipiului.
„Pornind de la siguranța cetățenilor, continuând cu infrastructura de bază și încheind cu serviciile, am constatat că viața botoșănenilor nu s-a schimbat semnificativ în ultimii 4 ani. În afară de inaugurarea parcului de agrement de la Cornișa și de achiziția noilor autobuze, anunțate cu surle și trâmbițe, municipalitatea nu a realizat nimic concret. Dar nici aceste două investiții nu se ridică pe deplin la imaginea idealizată pe care PNL-ul a creat-o în jurul lor. Pe de o parte în Parcul Cornișa nu se pot desfășura toate activitățile pentru care a fost conceput, iar pe de altă parte, flota de autobuze noi este reprezentată de autovehicule diesel care sporesc poluarea orașului, sufocat și așa de traficul rutier intens”, a declarat Roxana Florentina Țurcanu.
În ceea ce privește siguranța cetățenilor municipiului, reprezentanta ALDE remarcă faptul că numărul accidentelor de circulație ca și cel al infracțiunilor stradale a înregistrat o creștere continuă, în condițiile în care deplasarea cetățenilor a fost limitată de stările de urgență și alertă, generate de pandemia cu SARS-CoV-2.
„Sunt îngrijorată de evenimentele cu impact negativ, asupra siguranței botoșănenilor, prezentate zilnic de presa locală. Totodată sunt dezamăgită de lipsa de implicare a municipalității, în condițiile în care primarul trebuie să asigure cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor de interes local privind ordinea publică. Cetățenii municipiului se plâng de faptul că se simt vulnerabili în anumite zone ale orașului, iar poliția locală preferă să nu se implice, lăsând întreaga responsabilitatea pe umerii polițiștilor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție”, a mai spus candidata ALDE la Primăria municipiului Botoșani.
Ca o concluzie a acestei intervenții, Roxana Florentina Țurcanu îi îndeamnă pe botoșăneni să privească cu realism situația din municipiu și să aibă curajul să provoace schimbarea clasei politice actuale.
„Dacă PNL și PSD, cele două partide care s-au succedat la conducerea Botoșaniului nu v-au ajutat să trăiți mai bine, nu aveți nicio premisă să credeți că o vor face de-acum înainte. Este timpul faptelor concrete, care încep prin prezența dumneavoastră la vot, pe data de 27 septembrie. Aveți încredere și votați ALDE!”, a încheiat Roxana Florentina Țurcanu.
Realizat la comanda Partidului Alianța Liberalilor și Democraților Botoșani , de S.C. PLAY BY PLAY S.R.L., Cod Unic de Identificare mandatar financiar 21200063.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024