Rulotele în care se comercializează produse lactate în special, în mai multe zone ale municipiului au fost deja controlate de instituțiile statului.
Comisarii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor au făcut aceste controale pentru a se asigura că produsele nu pot pune în pericol sănătatea botoșănenilor.
„Sunt șase rulote din municipiul Botoșani, au fost verificate de către Protecția Consumatorilor acum două săptămâni, toate sunt cu activitate desfășurată legal, sunt înregistrate la Direcția Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor, întrunesc condițiile de depozitare și de prezentare a produsului, sunt cuplate la curent, au spațiu de depozitare frigorific pentru produsele care nu sunt expuse în vitrină”,
Mirel Rogalschi, comisar șef Protecția Consumatorilor
Mai departe, șeful instituției menționate a arătat că, deși vitrinele se află în bătaia soarelui, produsele nu sunt afectate pentru că aceste spații sunt dotate cu agregate frigorifice iar vânzătorul din rulota respectivă are posibilitatea să își igienizeze mâinile la o chiuvetă.
„Ele nu stau în soare, stau în vitrina frigorifică și iar vitrina frigorifică are temperatura corespunzătoare. Mediul este controlat în interior, deci ele funcționează într-un mediu controlat. În schimb, proprietarul acelor rulote este asociația, iar în interior își desfășoară activitatea membrii asociației, producători, dacă proprietatea și condițiile pe care le oferă sunt în obligație a proprietarului”,
Mirel Rogalschi, comisar șef Protecția Consumatorilor
O mică problemă la aceste rulote a fost legată de cântarele de măsurare, unele aparate fiind depistate neomologate. Au fost înlocuite pe loc de vânzătorii care au achiziționat unele noi.
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024