În doar două, trei ore, cât a durat ploaia torențială care a măturat șoselele Botoșaniului, trei accidente rutiere au avut loc, în timp ce în județ apa a inundat mai multe străzi, locuințe și o farmacie.
Lanțul de accidente rutiere a început cu un accident soldat cu o victimă în față la Praktiker, în jurul orei 13:30, în Zona Industrială a municipiului. Un VW care circula pe linia de tramvai a intenționat să schimbe banda de mers, fără să se asigure. S-a izbit într-un Opel care circula regulamentar pe aceeași direcție de mers, șoferul autoturismului ajungând la spital cu răni ușoare.
La interval de două ore, o mașină a Poliției aflată în patrulare, intra într-un Logan care circula din sensul opus. Accidentul s-a produs cel mai probabil din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum.
Încă două ore au trecut, un alt accident de circulație a avut loc, în giratoriul de la Alfa Land, la ieșirea din oraș. Într-un VW Passat se aflau proaspăt căsătoriții Silviu și Gabriela Furdui, care în urmă cu o săptămână își uneau destinele, avându-i ca părinți spirituali pe soții Șfaițer. Oprind să acorde prioritate în sensul giratoriu, Passatul a fost lovit puternic din spate de către un alt autoturism care nu a mai apucat să frâneze. Tânăra soție a fost transportată la spital de către un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Botoșani.
Totodată pe toată durata furtunii, pompierii au fost chemați să intervină la evacuarea apei dintr-o gospodărie din orașul Săveni și dintr-o farmacie de pe raza comunei Hudești.
(C.B.)
Investiții realizate în domeniul social de echipa Doinei Federovici
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Ce ar fi indicat să știi despre durata de viață a anvelopelor (all season vs. anvelope sezoniere)
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Forța Dreptei: Potențialul agricol al Botoșaniului, risipit de ineficiență
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
11 medici au venit la „Mavromati”: Managerul spitalului anunță noi concursuri - VIDEO
Oana Sava
Nov 20, 2024