Liga profesionistă de fotbal (LPF) a anunțat astăzi oficial ce se va întâmpla cu echipa din Giulești.
Oficialii Ligii au precizat că Rapidul nu va putea evolua în sezonul următor în Liga 1, iar în locul giuleștenilor va participa ACS Poli Timișoara. Ei au mai afirmat că Rapid nu va putea fi reprimită în Liga 1 nici în situația în care pe 24 august i se va suspenda procedura de faliment și clubul rămâne în insolvență. Motivul: "Nu a îndeplinit condițiile de înscriere în competiție până la termenul limită prevăzut".
"Odată cu amânarea cererii de suspendare, Adunarea Generală a decis ca ACS Poli Timișoara să joace în Liga 1. Rapid este azi în faliment, s-a dispus dizolvarea ei și i s-a ridicat dreptul de administrare. Are o capacitate de exercițiu restrânsă, iar singurele acte pe care le poate semna lichidatorul pot fi făcute doar pentru desființarea clubului; nu poți angaja jucători, antrenori, nu pot fi făcute cheltuieli de transport. Așadar, nu îndeplinește condițiile pentru a se putea înscrie în competiție, a afirmat secretarul general al LPF, Justin Ștefan.
LPF a primit din partea lichidatorului o adresă prin care acesta menționează că și în cazul în care pe 24 august se dispune suspendarea cererii de faliment, nu se poate reveni la implementarea planului de reorganizare.
Rapid nu poate participa la competiție, astfel rămâne prima echipă retrogradată în sezonul anterior, conform regulamentului.
”Avem o echipă, ACS Poli, care începe cu minus 14 puncte, este o situație nefericită. Vom propune schimbarea regulamentului FRF din sezoanele viitoare, dar nu putem face mai mult decât o adresă", a spus secretarul general al LPF, Justin Ștefan, în cadrul unei conferințe de presă.
Așadar, ACS Poli Timișoara va întâlni pe teren propriu FC Botoșani în prima etapă a Ligii 1, luni de la ora 21:00, după cum a confirmat antrenorul timișorenilor, Ionuț Popa. Sursa: gsp.ro
Vezi și: Rapidul a rămas ca-n... tren, FC Botoşani tot nu ştie cu cine joacă în etapa 1
Valeriu Iftime: Am votat pentru o țară în care să fim mândri că trăim – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Doi tineri din Botoșani acuzați că au încercat să omoare un om în scara blocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024