Decizia vine în urma unei prevederi din „ordonanța trenuleț” prin care orele suplimentare nu vor mai fi plătite.
Filialele Sindicatului Național al Polițiștilor din Penitenciare Botoșani, Ploiești, Găești, Bistrița, Tichilești au pus în aplicare hotărârea Consiliului Național al Sindicatului Național al Polițiștilor de Penitenciare și au refuzat la unison prestarea muncii suplimentare, noua formă de sclavie impusă de Guvernul Ciolacu 2.
Polițiștii de penitenciare nu mai acceptă compromisul de a munci în plus ore pe care clasa politică refuză să le mai plătească. Exercităm dreptul legal de a refuza munca suplimentară fiind determinați de lipsa compensării acestui efort.
„Cerem echitate și legalitate și refuzăm orice compromis! În măsura în care veți continua să ne desconsiderați, demersurile viitoare vor paraliza activitatea într-un sistem penitenciar ”conectat la aparate” și menținut în viață de oamenii pe care i-ați sacrificat pentru interesele de partid”, anunță sindicaliștii.
Țigări vândute unui minor, Tribunalul Botoșani a menținut amenda pentru patron
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Ofițerii de la „Anticorupție” au discutat cu personalul medical de la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
RAZIE la Dorohoi: Zeci de mașini trase pe dreapta, câțiva șoferi au fost ghinioniștii zilei
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Botoșănean amendat cu 90.000 de lei, comisarii de la „Mediu” i-au dat și PATRU avertismente
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile