Municipiul Botoșani găzduiește duminică, 4 noiembrie 2018, o nouă ediție a Campionatului Balcanic de cros. Competiția este organizată de către Federația Română de Atletism, cu sprijinul autorităților locale și județene din Botoșani, și este dedicată juniorilor, tineretului și seniorilor.
Sâmbătă după-amiază, pe platoul din fața Palatului Administrativ a avut loc festivitatea de deschidere oficială a competiției. La eveniment au luat parte primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, prefectul județului Botoșani, Dan Șlincu, președintele Federației Române de Atletism, Florin Florea, fosta mare campioană a atletismului românesc, Maricica Puică, parlamentarii PSD Doina Federovici și Marius Budăi.
Cu toții și-au făcut poze la eveniment în condițiile în care, de exemplu, de mai bine de trei ani nu au făcut ceva concret pentru reabilitarea Stadionului Municipal, care astfel nu poate găzdui nici o competiție de atletism, iar o sală nouă de atletism din Botoșani nu poate fi folosită fără ca vreun șef de la partidele de la putere să se sinchisească de asta.
De altfel, culmea ironiei, ceremonia a avut loc la câțiva pași de ruina Teatrului Mihai Eminescu.
”Fetele din Botoșani” au cântat totuși ”Hai la Botoșani”, iar unii sportivi s-au prins chiar într-o horă.
Campionatul Balcanic de Cros se va alerga în Pădurea Rediu, la feminin și masculin, la individual și pe echipe. Fiecare echipă va fi formată din patru sportivi, dar numai trei vor puncta în clasament.
Programul competiției este următorul:
Ora 10:00 – juniori feminin (4.000 m);
Ora 10:20 – juniori masculin (6.000 m);
Ora 10:50 – tineret feminin (6.000 m);
Ora 11:20 – tineret masculin (8.000 m);
Ora 12:00 – seniori feminin (8.000 m);
Ora 12:50 – seniori masculin (10.000 m).
Competiția de la Botoșani reprezintă și un ultim test în vederea participării la Campionatul European de cros de la Tillburg (Olanda), din 9 decembrie 2018.
FOTO: Federația Română de Atletism
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024