Sunt în desfășurare lucrări ample la clădirea monument istoric care găzduiește astăzi Muzeul Județean de Istorie Botoșani.
Investiția este o valoare de aproximativ 5 milioane de euro fiind susținută de Compania Națională de Investiții (CNI) și Consiliul Județean.
Lucrările au presupus decopertarea interioară și exterioară a clădirii până la nivelul structural. Și astfel s-a ajuns la partea de manoperă a constructorilor care au ridicat clădirea în urmă cu peste 100 de ani.
Ovidiu Luca, director tehnic SC Smeogal Construct SRL
„Era clasica tehnologie de atunci când constructorii erau foarte buni pentru astfel de clădiri și cu materialele bineînțeles pe care le aveau la momentul respectiv. Știau să le utilizeze astfel încât după cum vedeți să dureze peste 100 de ani, fără probleme”,
Deși nu exista tehnologia din prezent, constructorii care au trăit în acele vremuri au lăsat în urmă o clădire rezistentă, fără probleme la infrastructura de rezistență, așa cum se întâmplă la majoritatea clădirii expertizate.
Ovidiu Luca, director tehnic SC Smeogal Construct SRL
„Iar structura, nu am găsit zidărie afectată, degradată care să zici că nu mai prezintă siguranță structurală. Dar fiind normativele noi, a trebuit adusă la nivelul anilor 2020 când prescripțiile structurale sunt mai drastice decât în urmă cu 100 de ani”
Cărămida folosită la clădirea muzeului ar fi fost făcută direct pe șantier, după o rețetă obținută de la maiștri constructori din străinătate.
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024