„Trăim într-o lume nebună, nebună de tot” ar spune titlul unui film. Însă uneori filmele își au corespondent și în realitate. Chiar cea de la Botoșani.
Pentru că asta au trăit pe pielea lor o serie de botoșăneni, printre care mulți copii.
Cu un proiect finanțat de Primăria Botoșani prin fonduri nerambursabile, Ionela și Cristi Tudose, cei doi soți care sunt sufletul Asociației Happy s-au gândit la o activitate prin care să-i responsabilizeze mai ales pe cei mici.
Sunt și ei părinții unui băiețel dulce dar mai ales jucăuș care cutreieră locurile de joacă din municipiu. Așa vechi și comuniste cum sunt ele, copiii tot își regăsesc plăcerea jocului. Majoritatea dintre ele sunt însă extrem de mizerabile, fără ca cineva să se preocupe și de acest aspect.
Așa că s-au gândit să mobilizeze mai mulți copii, cu tot cu părinți, dintre cei ce fac școala de vară la asociație și așa s-a format un grup de vreo 15 persoane. S-au apucat să curețe locul de joacă din Aleea Nucului, în perimetrul Asociației Nr. 18.
De mucuri de țigară (deși fumatul în acest locuri este interzis prin lege), de cutii de bere (deși și alcoolul este interzis în astfel de locuri), fecale de la animalele de companie sau buruieni care și-au făcut loc prin pietriș.
Când au terminat jumătate din perimetru s-au despărțit cu promisiunea că vor termina și restul a doua zi. Nu au mai apucat pentru că, nu se știe cine, fie președintele asociației de proprietari, fie un cetățean a chemat Poliția.
„Nu știu exact, nu e clar că au fost de la asociația de proprietari sau un cetățean. Dau vina unii pe alții”,
Ionela Tudose, președintele Asociației Happy
Pentru că au avut curajul să facă curățenie pe domeniul public, cei de la Asociația Happy s-au trezit cu Poliția Locală la ușă.
Care, din fericire, nu le-a aplicat nici o amendă…..
„Nu ne-au dat amendă dar ne-au luat datele. Ne-au căutat pe la ușă. Ei își făceau datoria, nu aveau cum să știe. A aflat o mămică ce s-a întâmplat și a fost așa panicată, să nu îi dea amendă. Și mă gândesc să nu-i fi descurajat cumva lucrul acesta. Eu cel puțin, m-a apucat durerea de cap și îmi venea să plâng. Am zis că nu mai fac nimic, nu mă mai implic în nimic”,
Ionela Tudose, președintele Asociației Happy
……Însă le-a pus în vedere să ducă înapoi pietrișul pe care „l-au sustras” de la locul de joacă. Adică acele pietre amestecate cu tot felul de gunoaie.
Și așa au făcut.
„Cei din Direcția Edilitare m-au sunat, le-am explicat unde e locul de joacă și mi-au spus că vor aduce o mașină cu balast. Dar faza a fost că noi am făcut curățenie dar nu am terminat acolo, trebuia să mergem și aseară (n.r. marți, 3 iulie) dar nu ne-a mai trebuit. Jumătate de parc era foarte curat, Poliția a spus să punem înapoi, cineva a pus înapoi, acum vine Primăria și îl strânge tot. Ca la proști…..(râde)”,
Ionela Tudose, președintele Asociației Happy
Astfel de situații se petrec în România anului de grație 2018, când voluntariatul este promovat și încurajat pe toate canalele posibile, într-un oraș care are titulatură de capitală verde a țării.
În loc să fie felicitați pentru spiritul lor civic, pentru activitatea frumoasă la care au luat parte în loc să stea la tablete, copiii și părinții au fost „fugăriți” de Poliție.
Nimeni nu a fost amendat. Nici măcar cei care au chemat Poliția pentru a sesiza o astfel de „faptă”. Că o fi președintele de asociație sau un botoșănean îngust la minte.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:
ACUM: Prima reacție a liberalilor după pierderea primului tur – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
PSD Botoșani le mulțumește botoșănenilor pentru participarea la vot și pentru încrederea acordată
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ÎN ACEASTĂ SEARĂ: Clădirea Primăriei Botoșani va fi iluminată în culoarea portocalie
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Adolescenți prinși de jandarmi după ce au furat trei geci dintr-un club din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024