Fostul șef al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) a avut azi proces.
La Tribunalul Botoșani unul dintre completele de judecată de la Secția Penală a analizat solicitarea sa prin care a contestat măsura preventivă a controlului judiciar dispusă pe data de 14 mai 2022 de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava.
Ședința a fost programată pentru vineri, 20 mai 2022.
Judecătorii de la Botoșani au respins plângerea formulată de Mihai Țurcanu și i-a imputat acestuia suma de 50 de lei, care reprezintă cheltuielile judiciare din contestație.
Decizia este definitivă.
Mihai Țurcanu a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, fiind pus la dispoziția procurorilor care cercetează faptele penale pentru care este cercetat.
A fost suspendat pentru 2 luni din toate funcțiile publice pe care le-a deținut anterior efectuării perchezițiilor DNA.
El este acuzat de abuz în serviciu, delapidare, obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul și fals intelectual.
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024