Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor precizează că proiectul de lege privind remiterea de bani din străinătate către România a fost modificat.
Astfel, sumele pe care românii vor fi obligaţi să le justifice cu documente atunci când trimit bani în ţară sunt cele care depăşesc pragul de 2.000 de euro, nu 1.000 aşa cum era iniţial.
Astfel, "în urma unei evaluări efectuate s-a stabilit ca majoritatea sumelor trimise prin sistemele de transfer fonduri se situează în jurul sumei de 1.000 de euro sau echivalent şi pentru a nu creşte în mod artificial volumul raportărilor, s-a agreat faptul ca pragul prevăzut la art.7 alin.5 din proiectul de lege să fie majorat la 2.000 de euro sau echivalent".
Într-o adresă trimisă Observatorului, ONPCSB susţine că proiectul este necesar "având în vedere obligaţiile ce revin României ca urmare a angajamentelor asumate în cadrul Tratatului de aderare la Uniunea Europeană".
ONPCSB spune că "se impune transpunerea în legislaţia internă a Directivei UE 2015/849 a Parlamentului European şi a Consiliului privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau a finanţării terorismului".
"Această obligaţie a fost coroborată cu evaluarea riscurilor de spălare a banilor şi finanţarea terorismului în domeniul transferurilor de fonduri (transferuri de credit, debitări directe, remiteri de bani, transferuri efectuate utilizând un card de plată, un instrument de monedă electronică sau un telefon mobil) care sunt foarte mari", susţine Oficiul de Prevenire a Spălării Banilor.
Ministrul Finanţelor: "O să mă uit cu atenţie peste aceste propuneri"
Orlando Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, a declarat că acest proiect trebuie analizat cu o foarte mare atenţie.
"Vorbim de miliarde de euro. Este vorba despre oamenii care muncesc în străinătate şi trimit bani acasă. O să mă uit cu atenţie peste aceste propuneri pentru că nu cred că România este ţara care nu a transpus un act normativ. Dar trebuie să vedem de ce nu au făcut-o. Nu cred că cei care trimit bani acasă întreţin acte teroriste. Ei îşi întreţin familiile", a spus Teodorovici citat de Observator
Drumarii chemați cu utilajele de deszăpezire de șefii județului: NINGE la noapte – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024