Beneficiarii sprijinului au semnat contractele de acordare a sprijinului nerambursabil, schema de plată fiind derulată prin APIA.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că a finalizat etapa de semnare a contractelor de acordare a ajutorului de stat în cadrul Măsurii 1 „Microgranturi în domeniul agroalimentar” din cadrul schemei de ajutor de stat, instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 61 din 06 mai 2022 privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru entităților din domeniul agroalimentar, cu finanțare din fonduri externe nerambursabile.
Conform unui comunicat al APIA remis vineri – 1 iulie, până la termenul limită (30 iunie n.r.), din cei 10.000 de aplicanți calificați în conformitate cu prevederile art.8, s-au semnat 9.888 contracte de acordare a ajutorului de stat în sumă totală de 49.440.000 euro, potrivit Agrointeligenta. Diferența, de 112 beneficiari care nu au accesat banii, este reprezentată de contracte nesemnate de beneficiari (netransmiterea acestora, renunțarea la ajutorului de stat, transmiterea acestora după termenul limită).
Lista cu fermierii care încasează microgranturi de 5.000 de euro se regăsește pe site-ul APIA www.apia.org.ro sau aici: Listă beneficiari microgranturi 2022
Printre fermierii norocoși se află și numeroși botoșăneni, care derulează afaceri în diferite localități ale județului, precum Leorda, Dobârceni, Coțușca, Ungureni, Gorbănești, Corni, Vlădeni, municipiul Botoșani, Suharău, Șendriceni, Blândești, Vlădeni, Ibănești, Mihăileni, Rădăuți-Prut, Broscăuți sau Roma.
Această măsură a fost implementată până la etapa de contractare de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în parteneriat cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură prin Centrele județene și cu Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024