Deși nu a mai jucat un meci oficial în Liga 1 din iunie 2019, pe vremea când evolua la Hermannstadt, și-a făcut curaj abia acum să își anunțe retragerea.
Florin Acsinte (33 de ani), fostul fundaș stânga al lui FC Botoșani, a anunțat că pune oficial ghetele în cui și că va face parte din staff-ul tehnic al lui Marius Croitoru.
Fostul fundaș a explicat că a luat această decizie odată cu propunerea venită din partea lui Marius Croitoru, aceea de a-l seconda pe banca tehnică a lui FC Botoșani.
Anunțul a fost făcut pe Facebook.
„În rândul oamenilor, evoluția e un lucru firesc. Și iată că și în viața mea am ajuns în acel punct în care îmi agăț ghetele în cui și evoluez, mă dezvolt pe plan profesional. Am dat totul ca fotbalist și voi face asta și din noua poziție în care mă aflu.
Invitația lui Marius Croitoru, căruia îi mulțumesc, de a face parte din staff-ul tehnic a fost imboldul care îmi trebuia ca să iau această hotărâre și mă bucur că pot să fac asta la echipa mea de suflet. Doamne, ajută la cât mai multe rezultate pozitive și o poziție cât mai sus în clasament”,
a scris Florin Acsinte, pe Facebook.
Acesta a publicat deja pe rețelele sociale primele fotografii cu el ca antrenor secund, la ședințele de pregătire ale echipei FC Botoșani.
Două trofee are Florin Acsinte în palmaresul de jucător, ambele cu FC Voluntari: Cupa României în sezonul 2016-2017 și Supercupa României în sezonul 2017-2019.
Trei goluri a înscris Florin Acsinte în total în Liga 1, toate în tricoul lui FC Botoșani.
Dinamo București 2, FC Botoșani, Pandurii Târgu Jiu, FC Voluntari și Hermannstadt sunt echipele la care a activat Florin Acsinte ca jucător.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024