Raul Chiș își va înceta la sfârșitul acestei luni mandatul de director interimar al Filarmonicii George Enescu Botoșani. Primarul Cosmin Andrei a semnat joi o dispoziție în acest sens.
Raul Chiș (foto stânga, cu mască) fusese numit în funcție pe 16 septembrie 2021, după demiterea lui Mihai Sârbu.
Dispoziția era valabilă până la organizarea concursului pentru ocuparea acestui post, însă nu mai mult de 120 de zile.
La jumătatea lunii ianuarie, edilul șef i-a prelungit mandatul întrucât examenul pentru postul de manager încă nu se finalizase.
Acesta s-a terminat pe 4 februarie, Mirel Manea a fost declarat învingător, însă Raul Chiș a depus o contestație care a fost admisă pe procedură, fără să se ajungă la o reevaluarea propriu zisă a planurilor de management și al interviurilor.
Primăria Botoșani va organiza un nou concurs și până la terminarea acestuia edilul șef a hotărât să numească o altă persoană, posibil Florentin Ruță, director adjunct al instituției.
Prin dispoziție, Raul Chiș va reveni pe funcția de artist instrumentist vioară grad II.
Raul Chiș nu va rămâne doar fără postul de manager, ci probabil și fără cel de concert maestru.
Aceasta pentru că, în urma unei analize laborioase a serviciului resurse umane, care a fost sesizat de consilierul local Marius Rogojinschi, Primăria Botoșani a cerut Filarmonicii să declare vacant postul de concert maestru grad II întrucât candidatul desemnat câștigător nu s-ar fi prezentat la post.
Iar Raul Chiș nu ar fi putut face acest lucru deoarece avea suspendat contractul individual de muncă pe perioada exercitării mandatului de director.
”Esența este că avea competențe limitate în calitate de manager interimar, una dintre acestea fiind să nu organizeze concursuri pentru posturi pe perioadă nedeterminată, lucru pe care l-a făcut. Putea doar pentru posturi pe perioadă determinată. Apoi, câștigând concursul nu s-a putut prezenta la postul de concert maestru în termenul legal”,
Cosmin Andrei, primar Botoșani.
Efectiv însă, la concertele Filarmonicii Raul Chiș a luat parte din postura de concert maestru.
Ca atare, noul director are sarcina de a organiza un nou concurs pentru postul de concert maestru.
Primăria Botoșani a depistat însă mai multe nereguli la concursul care a avut loc în perioada sărbătorilor de iarnă, de la termenele publicării și până la condițiile de înscriere impuse candidaților, inclusiv faptul că un manager interimar nu putea dispune organizarea unui concurs pentru ocuparea unui post pe perioadă nedeterminată.
Chiar dacă strict legal nu a existat o problemă, Primăria a aflat cu ocazia verificărilor că o angajată a Filarmonicii George Enescu a fost trimisă în comisia de disciplină.
Este vorba tocmai de persoana care s-a înscris inițial la concursul pentru postul de concert maestru la care participa și directorul interimar Raul Chiș și care ulterior s-a retras.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025: ANUNȚUL unui șef de la București
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Fata din Botoșani s-a calificat în finală la „Norvegienii au talent”
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024