Grupul de Comunicare Strategică (GCS) încearcă să pună capăt discuțiilor apărute pe seama părăsirii centrelor urbane fără declarație pe propria răspundere.
Vineri seara, GCS a trimis o informare în care precizează mult mai clar, din punct de vedere teritorial, până unde se poate merge în afara orașului de domiciliu.
„Pentru stabilirea unei aplicări unitare pe întreg teritoriul național al României în privința zonelor în care cetățenii pot circula în afara localității fără declarație pe proprie răspundere, Ministerul Afacerilor Interne a transmis, prin Comandantul Acțiunii, Centrelor Județene de Coordonare și Conducere a Intervenției următoarele precizări: Sunt considerate zone metropolitane, în interiorul cărora nu este nevoie de prezentarea declarației pe proprie răspundere pentru circulația cetățenilor între localități, teritoriul administrativ al Bucureștiului și al județului Ilfov, respectiv teritoriul administrativ al municipiilor din România și o zonă de 30 de kilometri în jurul acestor municipii, dar nu mai mult de limita județului din care fac parte municipiile”,
Informare Grupul de Comunicare Strategică.
Legea privind starea de alertă, care a intrat în vigoare de luni, prevede că nu este necesară completarea declarației pe propria răspundere dacă o persoană se deplasează în interiorul localității de domiciliu sau în zona metropolitană, însă acest aspect din actul normativ a născut controverse pentru că în lege nu este stipulată și explicația pentru sintagma „zonă metropolitană”.
Ca atare și Centrul Județean de Comunicare a venit cu noi precizări:
”Pentru că prima informare a născut foarte multe controverse, nu mai este vorba de zona metropolitană pentru niciun județ, ci despre o zonă de 30 km în jurul municipiului. Așadar regula se aplică și la Botoșani, 30 km în jurul municipiului”.
La Botoșani neclaritățile au fost generate de faptul că două dintre comunele învecinate municipiului reședință, Mihai Eminescu și Răchiți, au părăsit Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Botoșani.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024