Cel de-al doilea ministru din cabinetul premierului Sorin Grindeanu ajunge săptămâna aceasta la Botoșani.
Gabriel Petrea, ministrul consultării publice și dialogului social va fi prezent vineri, 17 martie la Prefectură unde se va întâlni cu sindicaliști, directori de instituții și parlamentari.
”Vineri la ora 12:00 avem comisia de dialog social unde sunt invitați toți parlamentarii din județul Botoșani și avem confirmată și vizita dlui ministru pentru dialog social, Gabriel Petrea. Inițiativa prezenței parlamentarilor a venit din partea partenerilor de dialog social, sindicate și patronate care le vor transmite problemele cu care se confruntă”,
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
Participă la ședința cu ministrul președintele CJ, Costică Macaleți, Sebastian Tocariu de la Agenția de Prestații Sociale, Teodor Dimitriu, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă și Stelian Mețler de la Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Din partea organizațiilor neguvernamentale vor fi la ședință Radu Fegher de la CNSLR Frăția, Vasile Chiru de la BNS, Liviu Axinte de la LSI, Daniel Bulboacă de la Cartel Alfa. Virgil Bordei de la CNS Meridian precum și reprezentanții patronatelor Eugen Achihăei, Florin Egner, Cezar Panțirașu, Sanda Nemeș, Florin Moruti și Viorica Munteanu.
Redacția Botoșăneanul
Jan 25, 2025
Salariile nu vor mai fi un secret: Ce aduce transparența în piața muncii
Redacția Botoșăneanul
Jan 25, 2025
Pensionarii mai pot aștepta indexarea, prioritate au angajații Ministerului Muncii
Redacția Botoșăneanul
Jan 25, 2025
Botoșănenii deschiși la digitalizare își primesc pașaportul acasă gratis - VIDEO
Ramona Lupu
Jan 25, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 25, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile